Există numeroase reguli pentru a nu mai avea riduri. Sigur fiecare femeie își dorește să știe anumite „artificii” la care să recurgă. Tocmai de aceea, trebuie să le respecți întocmai.
Pe măsură ce anii trec, se pare că ridurile sunt printre cele mai comune preocupări. Inevitabil ele apar, dar este important să nu se întâmple prematur. Pentru asta, trebuie să țineți cont de anumite reguli importante pentru a avea piele fermă și fără riduri, așa cum ne dorim.
Aplică mereu protecție solară
Indiferent de anotimp și de vremea de vară, nu trebuie să lipsească protecția solară. Expunerea neprotejată la soare este unul dintre cei mai mari factori care contribuie la îmbătrânirea precoce a pielii, potrivit Ego. Razele UV distrug colagenul și elastina, două proteine importante pentru menținerea elasticității pielii. Specialiștii recomandă să folosiți zilnic un produs cu factor de protecție solară (SPF) de minim 30. Este indicat să aplicați cu 15 minute înainte de a ieși afară. Mai mult decât atât, să fie reaplicată la fiecare două ore dacă stai afară.
Evită fumatul și consumul de alcool în mod excesiv
Substanțele toxice care se regăsesc în țigări afectează circulația sângelui și reduc nivelul de oxigen și nutrienți care ajung la celulele pielii. De cealaltă parte este alcoolul, care deshidratează pielea. Astfel, consumat în exces, favorizează apariția ridurilor și a petelor pigmentare.
Hidratează-te corespunzător
Hidratarea este foarte importantă, iar o piele bine hidratată nu este predispusă la riduri. În altă ordine de idei, lipsa apei duce la pierderea elasticității pielii și favorizează apariția liniilor fine. Consumă minim doi litri de lichide în fiecare zi. De asemenea, folosește zilnic o cremă hidratantă tipului tău de ten.
Faceți exerciții fizice regulat
Exercițiile fizice regulate ajută la îmbunătățirea funcției sistemului cardiovascular, care joacă un rol esențial în furnizarea de substanțe nutritive și oxigen întregului organism.
Evitați stresul
Atunci când sunteți stresați, organismul eliberează un hormon, și anume, cortizol. Acesta poate să ducă la îmbătrânirea prematură a pielii, lucru pe care nu ni-l dorim.
Odihnește-te corespunzător
Respectă un anumit program de somn. Este nevoie dormi între 7 și 9 ore în fiecare noaptea, iar ora de somn să nu fie mai târziu de ora 22:00. Încearcă te pui la somn și să te trezești la aceleași ore pentru o rutină corectă. În timpul nopții, când te odihnești, pielea se regenerează, iar celulele deteriorate sunt înlocuite. Lipsa somnului afectează producția de colagen.
Rutina de îngrijire a pielii
Este nevoie să ai o rutină de îngrijire a pielii. Curăță fața foarte bine în fiecare dimineață și în fiecare seară pentru a îndepărta impuritățile și machiajul. Exfolierea ajută la eliminarea celulelor moarte și stimulează regenerarea pielii.