Sfântul Andrei este prăznuit în fiecare an pe data de 30 Noiembrie. Astfel, există mai multe tradiții și superstiții transmise din generație în generație care trebuie respectate de fiecare creștin.
Sfântul Apostul Andrei este considerat ocrotitorul românilor. Mai mult decât atât, reprezintă motiv de pelerinaj la Mănăstirea Peștera, din județul Constanța. Mulți români din toate colțurile țării vin să se roage la Sfântul Andrei pentru sănătate și pentru îndeplinirea dorințelor. Sfântul Andrei l-a însoțit pe Iisus Hristos Țara Sfântă. De asemenea, a fost martor la minunile care au fost săvârșite.
Așa cum s-a întâmplat și cu ceilalți apostoli, Sfântul Andrei mult pentru a propovădui cuvântul lui Dumnezeu. Crucea Sfântului Andrei este în formă de X, reprezentând un simbol al umilinței și al pătimirii.
Tradiții și superstiții de Sfântul Andrei
- Una dintre cele mai cunoscute tradiții de Sfântul Andrei este visarea ursitului. Fetele nemăritate trebuie să mănânce turtă foarte sărată înainte de culcare. Se pare că bărbatul va apărea dacă în anul următor ar avea loc nunta. Dacă nu, trebuie să repetați anual această tradiție. Turtele se fac din apă, făină și sare. Bărbatul le va oferi apă pentru a le potoli setea.
- O altă tradiție privind visatul ursitului constă în punerea busuiocului sub pernă în ajunul Sfântului Andrei.
- În ajunul sărbătorii de Sfântul Andrei, oamenii pun grâu la încolțit într-un vas sau într-un ghiveci. Astfel, e Anul Nou, aceștia vor verifica grâul și, în funcție de cum a crescut grâul atât de norocos va fi în anul următor.
- Nu trebuie să lucrați în gospodărie sau pe câmp. Astfel, nu aveți voie să coaseți, să spălați, să călcați, să ștergeți praful, să aspirați, nu se dă gunoiul afară, nu se fac zgârieturi, nu se dă nimic cu împrumut.
- Nu trebuie să vă pieptănați de Sfântul Andrei.
- Un alt obicei este „metoda oglinzilor”. Fetele necăsătorite trebuie să se dezbrace până la brâu și să își despletească părul. Ulterior, trebuie să se așeze între patru oglinzi dispuse paralel, ținând câte o lumânare în fiecare mână. Vor spune rugăciunea către Sfântul Andrei și vor cere ajutor în dragoste și să le fie arătat acela care le va fi soț.
- Se pune usturoi pe la uși, pe la ferestre pentru a alunga strigoii. B a chiar este bine să mâncăm usturoi sau să facem preparate în care să adăugăm usturoi.
- Femeile vor întoarce cănile și vasele din casă cu capul în jos.
- Imaginea viitorului soț poate apărea într-un pahar cu apă pus în cenușă. Fetele trebuie să arunce în pahar o verighetă sfințită de preot în timpul cununiei. E nevoie să aveți câte o lumânare în fiecare mână și să priviți paharul cu apă. Se spune că în mijlocul verighetei se va reflecta, prin apă, imaginea celui care vă va fi soț.
- Dacă în noaptea Sfântului Andrei cerul este senin, atunci iarna care vine va fi blândă. Dacă va fi înnorat, va ploua sau va ninge, atunci iarna va fi grea.
- În unele zone din țară, copiii culeg crenguțe de măr, cireș sau vișin. Ele se pun în apă, iar crenguțele înmugurite pot fi folosite pe post de sorcove pentru 1 Ianuarie, de Sfântul Vasile.