NEWS

1 Martie 2023. Tradiții și obiceiuri de Mărțișor în România

1 Martie 2023. Tradiții și obiceiuri de Mărțișor în România
sursa foto: Anten3.ro

Miercuri este 1 Martie 2023, atunci când românii și alți vecini balcanici, printre care bulgarii, macedonenii și moldovenii sărbătoresc Mărțișorul. Tradiția lui este una dintre cele mai vechi şi mai cunoscute din zonă. Se spune că persoana care poartă un mărţişor este ferită de rele şi că acesteia îi merge bine tot anul.

1 Martie 2023. Tradiții și obiceiuri de Mărțișor în România

Practicile culturale asociate zilei de 1 Martie (Mărţişorul) au fost înscrise pe Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii, într-un dosar comun cu Republica Moldova, Bulgaria şi Macedonia de Nord, la 6 decembrie 2017, prin votul Comitetului Interguvernamental al UNESCO pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, reunit în cea de-a XII-a sesiune, pe Insula Jeju din Republica Coreea, în perioada 4 – 9 decembrie 2017, potrivit Agerpres.ro.

Mărţişorul are o semnificaţie afectivă aparte, de împărtăşire a bucuriei începutului primăverii şi de comunicare a afecţiunii pentru persoanele cărora li se dăruiesc mărţişoare, se menţionează pe site-ul site-ul Institutului Naţional al Patrimoniului, https://patrimoniu.ro/.

Numele oficial al lunii martie a influenţat, în ultimele decenii, generalizarea denumirii sărbătorii care cade la 1 Martie, Mărţişor, în defavoarea altor denumiri mai vechi, cum ar fi Dochia, Dragobete. Tot „mărţişor” se numeşte şi cadoul făcut de 1 martie, arată Ion Ghinoiu în lucrarea sa „Sărbători şi obiceiuri româneşti” (Editura Elion, 2002).

Odată cu 1 martie se intră în „zilele Babelor”. Conform tradiţiei populare, primăvara începe cu Baba Dochia şi zilele ei, cunoscute drept „Zilele babei” (primele 9 sau 12 zile ale lunii martie). Zilele babei corespund cu zilele de urcuş ale Babei Dochia cu oile la munte, urcuş dedicat morţii şi renaşterii sezoniere a zeiţei agrare şi a timpului calendaristic, în preajma echinocţiului de primăvară. Astfel, la români, simbolul mărţişorului este corelat şi cu Baba Dochia, după unele tradiţii, firul Mărţişorului fiind tors de aceasta în timp ce urca cu oile la munte.

Vestitor al primăverii

Mărţişorul, unul dintre cei mai cunoscuţi vestitori ai primăverii, sugerează renaştere, puritate şi dragoste, iar efortul depus în confecţionarea lui îl înnobilează şi îi conferă sens.

„Iniţial, şnurul împletit, un fir roşu şi unul alb, era confecţionat de femei şi oferit în familie şi în comunitate, dăruit în principal persoanelor de sex feminin. Astăzi este dăruit de bunici/părinţi/naşi copiilor pentru a fi sănătoşi, de flăcăi fetelor pentru a fi frumoase şi drăgăstoase, de bărbaţi femeilor, de copii mamelor, bunicilor, rudelor, de fete şi femei altor fete şi femei. De remarcat că în unele zone din Moldova şi Transilvania este dăruit şi bărbaţilor”

„Mărţişorul/Marţul/Mărţugul/Mărţiguşul tradiţional este o amuletă alcătuită dintr-un bănuţ de argint, prin care trece şnurul ale cărui culori simbolizează: albul – puritatea începutului, roşul – atribut al vitalităţii (sănătate, frumuseţe sau iubire), dar şi victoria soarelui asupra frigului, care marchează renaşterea naturii. Se poartă la mâna stângă sau în piept, aproape întreaga lună, după care se leagă de ramura înmugurită a unui pom roditor.

Dacă pomul nu rodeşte în acel an, e semn rău. De asemenea, mărţişorul se prindea în coarnele animalelor sau la intrările în gospodărie, în casă sau în grajd, în credinţa că poate asigura sănătatea în anul vegetaţional şi agrar ce urma.

În zilele noastre, mărţişorul, făcut din două fire răsucite – unul alb şi celălalt roşu – şi de care, de cele mai multe ori, se prinde un mic obiect artizanal, este dăruit doamnelor şi domnişoarelor în ziua de 1 martie.

După unele informaţii etnografice, în vechime, şnurul se împletea din lână albă şi neagră şi nu era împodobit cu monede sau alte obiecte artizanale. Astfel, pe vremea dacilor, şnurul era alcătuit dintr-un fir alb şi unul negru.

Potrivit unei vechi legende, Dochia a împletit o funie din aţă albă şi neagră, pentru a putea, astfel, să ţină socoteala zilelor şi a nopţilor şi să ştie când vine vremea să coboare cu oile la păscut. Albul reprezenta zilele, iar negrul, nopţile. Pedepsind-o, însă, pe nora sa, a trimis-o la râul îngheţat să spele un ghem de lână neagră, până ce aceasta se va albi. Din cauza frigului, bietei femei i-au sângerat degetele, iar lâna s-a colorat în roşu, se arată pe site-ul www.enciclopedia-dacica.ro. Firele alb şi roşu care alcătuiesc mărţişorul simbolizează astfel sângele şi sacrificiul.

[email protected] Toma Enescu are o pasiune pentru presă, poezie și politică. Îi place să fie informat și este mereu la curent cu ce se întâmplă în spațiul ... vezi toate articolele
Parteneri
Cum arăta casa lui Paris Hilton înainte de a fi făcută scrum de incendiile din Los Angeles. A fost cumpărată în 2021, cu 8,4 milioane $
Cum arăta casa lui Paris Hilton înainte de a fi făcută scrum de incendiile din...
Planta pe care e bine să o pui pe calorifer. Îmbunătățește aerul din cameră
Planta pe care e bine să o pui pe calorifer. Îmbunătățește aerul din cameră
Investiţie de 5 miliarde de dolari pentru una dintre cele mai mari fabrici de desalinizare din lume
Investiţie de 5 miliarde de dolari pentru una dintre cele mai mari fabrici de desalinizare...
Unde poți verifica dacă angajatorul tău are datorii la stat. Lista albă va fi publicată de ANAF
Unde poți verifica dacă angajatorul tău are datorii la stat. Lista albă va fi publicată...
Horoscop rune 13-19 ianuarie 2025. Porți o povară grea pe care cei din jur nu o văd. De tine depinde să scapi de ea!
Horoscop rune 13-19 ianuarie 2025. Porți o povară grea pe care cei din jur nu...
Este legal să depășești prin dreapta, pe banda 1? Ce scrie, de fapt, în Codul Rutier
Este legal să depășești prin dreapta, pe banda 1? Ce scrie, de fapt, în Codul...
Şi iată că iese la iveală preţul Schengenului: Gazele din Marea Neagră vor merge în Austria şi Germania
Şi iată că iese la iveală preţul Schengenului: Gazele din Marea Neagră vor merge în...
Boala ciudată de care suferă tot mai mulţi oameni după ce înlocuiesc lucrul cu vacanţa. Pentru ei, concediul începe cu un coşmar
Boala ciudată de care suferă tot mai mulţi oameni după ce înlocuiesc lucrul cu vacanţa....
Locul superb din România care atrage sute de străini, an de an. Pe timp de iarnă arată ca un adevărat colț de Rai
Locul superb din România care atrage sute de străini, an de an. Pe timp de...
O nouă taxă de la Primărie. Proprietarii de locuințe o plătesc din 2025. Se achită anual în România
O nouă taxă de la Primărie. Proprietarii de locuințe o plătesc din 2025. Se achită...
Momentul care a schimbat internetul pentru totdeauna. Istoria bătăliei online
Momentul care a schimbat internetul pentru totdeauna. Istoria bătăliei online
Protest în Capitală: Un bărbat asupra căruia a fost găsită o sumă mare bani, dus la poliţie
Protest în Capitală: Un bărbat asupra căruia a fost găsită o sumă mare bani, dus...
Oraşul din România care lasă în urmă marile Capitale europene: după investiţii de 2,5 mld. de euro, a devenit oraşul unde toţi vor să trăiască
Oraşul din România care lasă în urmă marile Capitale europene: după investiţii de 2,5 mld....
Cine se ascunde, de fapt, în spatele cunoscutului lanţ de supermarketuri Mega Image
Cine se ascunde, de fapt, în spatele cunoscutului lanţ de supermarketuri Mega Image
Patinoar la tine acasă. Produsul care te ajută să îți transformi sufrageria într-un loc de poveste
Patinoar la tine acasă. Produsul care te ajută să îți transformi sufrageria într-un loc de...
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau...
Ministrul Finanțelor lovește din plin zvonurile. TVA-ul rămâne neschimbat, guvernul nu ia în calcul majorarea
Ministrul Finanțelor lovește din plin zvonurile. TVA-ul rămâne neschimbat, guvernul nu ia în calcul majorarea
Cum arată casa Ilinei Pârvu de la Visuri la Cheie, după ce a fost renovată de PRO TV
Cum arată casa Ilinei Pârvu de la Visuri la Cheie, după ce a fost renovată...