Există tot mai multe tipuri de cancer care au devenit mai frecvente la tineri. O analiză amplă a oamenilor de știință a scos la iveală această concluzie și au venit cu o explicație pentru această tendință.
Cercetătorii de la Institute of Cancer Research și Imperial College London au subliniat că, deși cancerul la tineri este încă rar, riscul poate fi redus printr-un stil de viață sănătos, notează BBC.
De ani de zile, oamenii de știință încearcă să înțeleagă de ce numărul cazurilor de cancer crește la persoanele de la sfârșitul adolescenței, precum și în anii 20, 30 și 40.
Bradley Coombes, din Portsmouth, avea doar 23 de ani când a murit de cancer colorectal. Mama sa, Caroline Mousdale, spune că, deși avea multe simptome, medicii au ignorat situația considerând că este prea tânăr pentru această boală.
Ea spune că era „un tânăr foarte sănătos și în formă”, pe punctul de a semna un contract de fotbal semi-profesionist. Nu exista nimic evident care să-l pună în risc.
După primul an de facultate, a început să slăbească mult și să aibă dureri abdominale. Apoi au apărut diareea și sângele în scaun.
A durat 18 luni până a primit un diagnostic. În momentul colonoscopiei, tumora era atât de mare încât bloca accesul camerei.
Operația și chimioterapia nu au reușit să oprească boala, iar Bradley a murit.
„Simt că, la fel ca orice părinte, ar fi avut un viitor extraordinar, dar totul i-a fost luat pentru că boala nu a fost depistată la timp,” spune mama lui.
Foarte rar se știe exact de ce o persoană dezvoltă cancer. Însă cercetătorii britanici au analizat tendințele naționale pentru a identifica posibile explicații.
Pe lângă cancerul colorectal, au crescut și cazurile de cancer tiroidian, mielom multiplu, cancer hepatic, renal, al vezicii biliare, pancreatic, cancer endometrial, oral, de sân și ovarian.
Studiul a analizat și comportamentele cunoscute ca factori de risc:
Rezultatul a arătat că aceste obiceiuri fie s-au îmbunătățit, fie au rămas constante, deci nu explică creșterea cancerelor.
Totuși, studiul sugerează că tendința de zeci de ani de creștere a numărului de persoane supraponderale ar putea juca un rol, chiar dacă nu explică întreaga situație.
Singurul factor care s-a corelat clar cu creșterea cazurilor este creșterea ratei de supraponderalitate și obezitate, în continuă ascensiune din anii ’90.
Se crede că excesul de țesut adipos influențează hormonii, precum insulina, ceea ce poate crește riscul de cancer.
Totuși, nici acest factor nu explică totul. De exemplu, în cazul cancerului colorectal, din 100 de cazuri suplimentare, doar aproximativ 20 pot fi explicate prin excesul de greutate.
Cercetătorii subliniază că prevenția este esențială: aproape 40% dintre cazurile de cancer la nivel global ar putea fi prevenite prin stil de viață.
„Este îngrijorător să vedem această creștere la tineri. Dar există lucruri pe care le putem face: activitate fizică și menținerea unei greutăți sănătoase.”, a declarat prof. Montserrat García Closas.
Deși cazurile cresc, ele rămân mult mai rare decât la vârstnici:
Cercetările continuă pentru a identifica și alți factori de risc. Printre ipoteze se numără:
Oamenii de știință spun însă că încă „sunt multe necunoscute”.