SHOWBIZ

Daniela Nane și iubitul ei au pus punct unei colaborări de cinci ani. Octavian Ene părăsește teatrul unde actrița este directoare

Daniela Nane și iubitul ei au pus punct unei colaborări de cinci ani. Octavian Ene părăsește teatrul unde actrița este directoare
sursa foto: Mediaflux.ro

Tenorul Octavian Ene a decis să pună capăt colaborării de cinci ani pe care a avut-o cu Teatrul Muzical Ambasadorii, instituție condusă chiar de actrița Daniela Nane, iubita acestuia. 

Daniela Nane și Octavian Ene au fost surprinși de paparazi MediaFLUX în timp ce se sărutau cu mare patos în văzul lumii. Inițial s-a crezut că ar fi fost vorba de o relație extra-conjugală a artistei, ulterior atât ea cât și fostul ei soț, Adrian Cioroianu au confirmat că mariajul lor se terminase, iar la momentul respectiv erau în plin divorț.

 O nouă etapă pentru iubitul actriței Daniela Nane

Octavian Ene este mai tânăr cu 23 de ani decât fosta „Miss România”, Daniela Nane. Însă, nu Octavian s-a remarcat, nu prin „scena sărutului”, ci prin devotamentul și talentul pentru muzică. Calități care i-au permis tenorului să aibă un parcurs ascendent în carieră.

În vârstă de 29 de ani, iubitul actriței Daniela Nane a terminat Liceul Gheorghe Șinncai din Capitală, după care a urmat cursurile Universității de Muzică București, secția canto. Și-a completat studiile cu o diplomă de master în Stilistică Interpretativă Canto, iar acum este doctorand al aceleași instituții.

Dar asta nu este tot, Octavian Ene se poate lăuda cu un CV impresionant. De-a lungul carierei a reușit să bifeze proiecte importante alături de artiști și artiste celebre. Ozana Barabancea este doar unul dintre numele mari, alături de care Octavian a performat.

Daniela Nane anunță divorțul de Adrian Cioroianu
sursa foto: Mediaflux.ro

A pus punct unei colaborări de cinci ani

Tenorul a colaborat cu Teatrul Muzical Ambasadorii, instituție care este condusă de Daniela Nane, chiar de la înființare. Însă, iată că cinci ani mai târziu artistul a decis să încheie aceste capitol și să înceapă alte proiecte inedite. Anunțul „despărțirii” a fost publicat de tenor, pe rețelele de socializare.

„Au fost 5 ani frumoși, în care am împărțit împreună cu foștii mei colegi unele dintre cele mai frumoase experiențe. Vă mulțumesc și vă urez mult succes în continuare în ascensiunea voastră!”, a transmis tenorul, pe rețelele de socializare.

Înainte de a lăsa loc de interpretări, Octavian Ene a dat de înțeles că Daniela Nane nu are nicio legătură cu plecarea lui de la Teatrul Muzical Ambasadorii. Pentru artist urmează o perioadă aglomerată cu o serie de concerte alături de artiști mondiali, precum Soprana Sivan Rotem și dirijorul Eitan Schmeisser.

Daniela Nane rămâne fără un membru imporant al teatrului

„Am simțit ca este momentul unei schimbări. În ceea ce privește proiectele mele din perioada imediat următoare, am fost invitat în Israel, unde voi susține două concerte de muzică spaniolă și argentiniană alături de soprana Sivan Rotem și de Orchestra Simfonică din Haifa, sub bagheta dirijorului Eitan Schmeisser.

Primul va avea loc pe data de 28 martie în Ashdod, iar cel de-al doilea pe 29 martie în Haifa. Pe 6 aprilie voi debuta în rolul Oronte din opera Alcina de G.F.Händel, ce va avea premiera națională la Teatrul Evreiesc de Stat, producție a Jerusalem Lyric Opera Festival, în colaborare cu Opera Națională București și Teatrul Evreiesc de Stat. Despre celelalte proiecte aflate în derulare este prematur să vorbesc.”, a spus artistul în exclusivitate.

[email protected] Toma Enescu are o pasiune pentru presă, poezie și politică. Îi place să fie informat și este mereu la curent cu ce se întâmplă în spațiul ... vezi toate articolele
Parteneri