Românii au transmis aproximativ 17.000 de cereri de plată pentru despăgubiri de la City Insurance după falimentul companiei de asigurări.
Oficialii Fondului de Garantare a Asiguraților (FGA), care au preluat conducerea acestei companii la care a fost demarat falimentul, au declarat pentru HotNews.ro, că cererile de plată pot fi făcute atât de asigurații (clienții) City Insurance, cât și de persoanele păgubite de către asigurații acestei societății.
Retragerea autorizației de funcționare a City Insurance, liderul RCA cu 3 milioane de asigurați, a fost publicată luni, 27 septembrie 2021, în Monitorul Oficial, ceea ce înseamnă că în 60 de zile de la acest moment Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) poate să facă plăți către clienții sau păgubiții RCA ai acestei companii, în limita a 500.000 de lei pe fiecare contract de asigurare.
„Fondul este în drept să efectueze plăţi din disponibilităţile sale în termen de 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României a deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară de retragere a autorizaţiei de funcţionare. Termenul calculat de FGA pentru începerea plăților este 29 noiembrie 2021.”, se arată în răspunsul FGA pentru sursa citată.