Este vestea momentului privind facturile la energie. Pentru că au economisit curent electric în ultimul an, aproximativ 200.000 de români primesc banii înapoi. Totuși, de la 1 aprilie, ANRE vrea să majoreze tarifele de distribuție așa că vom plăti mai mult.
Facturi mai mici pentru sute de mii de români după ce aceștia au fost mai economi privind facturile la energie.
“Am finalizat și acele machete, regularizări, care se fac în baza OUG pentru clienții care și-au redus consumul în 2022 față de 2021. Este un număr considerabil de clienți, peste 150.000, potrivit datelor furnizorilor. Probabil vom depăși 200.000. Este o dovadă că clienții casnici s-au preocupat să-și reducă din consum”, a declarat Zoltan Nagy-Bege, vicepreședintele ANRE, la conferința anuală a Asociației Furnizorilor de Energie Electrică (AFEER), potrivit România TV.
Legislația adoptată în 2022 referitoare la plafonarea prețurilor pentru clienții finali spune că, în februarie acest an, clienții care au avut în 2022 un consum mediu real mai mic decât cel în 2021 și practic se încadrează într-un consum pentru care beneficiază de preț plafonat, vor fi reîncadrați. Acești clienți vor primi facturi de regularizare a consumului facturat anterior, evident cu minus.
Amintim că legislația de plafonare a stabilit plafoane maxime de preț pentru tranșe de consum dar aplicate la consumul anului precedent. Pentru clienții care, în 2021, au consumat în medie peste 300 kWh lunar, până în toamna lui 2022 prețul plătit nu a fost plafonat. Dacă totuși ei au consumat, în 2022, la modul real, sub media de 300 kwh/lună, potrivit legii sunt reîncadrați la prețul plafonat, iar furnizorul, la regularizarea din februarie 2023, îi dă banii înapoi – diferența dintre prețul neplafonat plătit deja și prețul plafonat, potrivit ANRE.
Furnizorul storneză practic toate facturile emise anul trecut la preț neplafonat și emite altele, cu prețul mai mic, plafonat. Rezultă în final o diferență – o sumă cu minus, bani pe care clientul îi are de primit. Suma va fi scăzută din următoarea factură în afara situației în care clientul dorește expres să primească banii în cont și pentru asta trebuie să facă o cerere la furnizor.
ANRE are în plan creşterea tarifelor de distribuţie a energiei electrice, de la 1 aprilie 2023, după ce guvernul a amânat o ordonanţă prin care limita preţurile. Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a pus în dezbatere publică noile tarife majorate de distribuție la energie electrică, valabile de la 1 aprilie 2023.
În medie, creșterea tarifului mediu va fi de 11% pentru operatorul național de transport Transelectrica și cuprinsă între 8% și 31% pentru tarifele de distribuție la joasă tensiune, adică pentru companiile de distribuție.
Anunţul majorării vine după ce anterior Guvernul a decis să amâne adoptarea unei ordonanțe de urgență lansate de Ministerul Energiei care prevedea că în acest an tarifele de distribuție cresc doar parțial, după ce deja au fost înghețate în 2022 ca urmare a plafonării prețurilor la energie pentru populație.
„Precizăm că datele avute în vedere la stabilirea tarifelor valabile de la data de 01 aprilie 2023 mai pot suferi modificări ca urmare a verificărilor și analizelor consolidate ce urmează a fi efectuate până la aprobarea tarifelor de rețea.
Ținând cont de tendința de reducere a consumului de energie electrică, de creșterea inflației, precum și de actuala evoluție a prețurilor pe piața de energie electrică, care a condus la includerea în tarife a unei componente tarifare aferente costurilor suplimentare cu achiziția de energie electrică pentru acoperirea CPT (consumului propriu tehnologic – n.r.), tarifele propuse spre aprobare prezintă o creștere, cu încadrarea în limitele metodologice”, arată ANRE.