22 de troleibuze noi cu autonomie extinsă vor fi achiziționate prin fondurile din PNRR. Primarul general al Municipiului București, Nicușor Dan, a anunțat, marți, 17 ianuarie, că a semnat contractul de finanțare cu privire la achiziția acestora. Este vorba despre un proiect în valoare de 55 milioane de lei.
Societatea de Transport Bucureşti mai are în parcul auto doar 200 de troleibuze cu o vechime de 18 ani.
„Am semnat astăzi contractul de finanțare pentru achiziția a 22 de troleibuze noi, cu autonomie extinsă. Noile mijloace de transport se adaugă altor 100 de troleibuze pentru care am semnat deja contractul de achiziție, sumele necesare provenind de la Fondul de Mediu. Vom continua să facem toate demersurile necesare pentru înnoirea parcului auto al Societății de Transport București astfel încât transportul în comun să devină cât mai atractiv pentru bucureșteni”, a scris Nicușor Dan pe pagina sa de Facebook.
E un proiect foarte important pentru înnoirea parcului de troleibuze, care tocmai din cauza vechimii, s-a redus în ultimii 5 ani cu aproape un sfert. Investim în transportul modern, nepoluant, pentru o mobilitate mai bună şi confort sporit în Bucureşti.
Contractul pentru achiziţia a 100 de troleibuze noi avea o valoare inițială de 273 de milioane de lei, dar la Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor, PMB a modificat valoarea şi termenele de livrare.
Bucureștiul va avea 100 de troleibuze și 100 de autobuze electrice noi. Transportul în comun va deveni astfel mai atractiv atât pentru locuitorii orașului, cât și pentru turiști.
Termenul de livrare pentru cele 100 de troleibuze este de 22 de luni de la semnarea contractului. Troleibuzele, din gama de 12 m, vor avea podeaua complet coborâtă, spațiu destinat cărucioarelor pentru persoane cu dizabilități, vor fi dotate cu computer de gestiune management vehicul cu funcții GPS, sistem de informare audio-video, aer condiționat și au o autonomie minimă de 20 de km.
Garanția funcționării va fi de 300.000 km de la data recepției sau 5 ani pentru troleibuz în ansamblu și pentru toate componentele acestuia, inclusiv întreținerea planificată, consumabilele și manopera efectuată în această perioadă.