1948, 3 ianuarie, ziua în care România a rămas fără rege. După ce a fost forțat să abdice, pe 30 decembrie 1947, Regele Mihai I şi Regina-Mamă Elena au petrecut ultimele zile în ţară la Castelul Peleş.
Pe 3 ianuarie 1948, au plecat cu trenul spre Occident. Contrar propagandei comuniste care afirma că familia regală ar fi părăsit ţara cu o mare parte a averii, Suveranul a plecat cu numai câteva valize ce au fost minuţios inspectate de o comisie de inventariere trimisă de la Bucureşti.
Pentru a-l umili pe Rege, pe peronul gării din Sinaia, membrii gărzii de onoare au fost dispuşi pe două rânduri, cu spatele către trenul în care urma să se îmbarce familia regală.
Cu toate acestea, unul dintre ofiţeri a avut curajul să întoarcă privirea, iar Regele a putut observa că acesta plângea, semn că loialitatea faţă de Coroană rămăsese una puternică, în pofida măsurilor luate de noua putere.
După abdicarea Regelui Mihai I în 1947, ziua de 30 decembrie a devenit simbolul luptei şi condamnării „regimului burghezo-moşieresc” şi ziua proclamării Republicii Populare Române.
Autorităţile comuniste au serbat această zi în fiecare an, până în 1989, organizând manifestări ample şi spectacole.
După abdicarea şi exilul impuse de comunişti, M.S.R. Mihai I al României a devenit subiect al urmăririi informative coordonată de poliţia politică.
De-a lungul anilor, Securitatea l-a numit „Străinul”, „Leon” sau „Rex” (nume conspirative ataşate supravegherii informativ-operative), iar măsurile întreprinse împotriva Familiei Regale se subsumau „Acţiunii Coroana”.
Materialele de arhivă oferă imaginea celui mai sărac dintre monarhii europeni, proprietar, la începutul anilor ’50, al unei mici ferme de păsări în Anglia.
Regele a fost apoi angajat pe un post de pilot de încercare, a devenit patronul unei mici întreprinderi de aparatură de zbor în Elveţia şi broker la bursă în S.U.A., alături de demersurile Majestăţii Sale de a condamna procesul brutal de comunizare a ţării (audierea în cadrul Comisiei Kersten a Senatului American în 1954), rapoartele trimise O.N.U., preşedinţilor de state sau de guverne din ţările occidentale etc.