În sfârșit, Casele de Pensii sunt pregătite cu tot ce au nevoie pentru mica recalculare a veniturilor seniorilor. Peste un milion de români vor primi până la 700 de lei în plus la pensie după calculele funcționarilor.
Pensionarii care au la dosar sau au depus în ultimele luni adeverințe așteaptă cu sufletul la gură mica recalculare a pensiilor. Până în acest moment nu a fost recalculată nicio pensie la mica recalculare. De asemenea, nu a fost trimisă nicio adeverință către pensionari cu pensia recalculată.
La Mica Recalculare participă toți pensionarii care au muncit înainte de 2001. Ei au putut să trimită până la 1 martie adeverințe că au avut venituri nepermanente care nu le-au fost luate în calcul la Marea Recalculare.
Dacă până acum nicio casă de pensii nu primise softul care ar urma să recalculeze pensiile la mica recalculare, conform unor surse din cadrul caselor de pensii, citate de Newsweek, acest program ar urma să fie operațional de săptămâna viitoare.
Toată luna aprilie softul pentru mica recalculare va funcționa din plin. Astfel, casele de pensii ar putea recalcula toate pensiile de la mica recalculare în aprilie. Ar urma ca deciziile cu noile pensii să fie trimise pensionarilor. Urmează, apoi, tipărirea noilor taloane de pensie.
În scenariul optimist, în luna mai, pensionarii vor lua pensiile recalculate. Nu se știe, însă, dacă toți sau doar o parte din ei.
Potrivit informațiilor de la casele de pensii, creșterea pensiilor nu va fi atât de mare ca la marea recalculare. La marea recalculare pensia a crescut, în medie, cu 26%, adică cu 540 de lei.
La mica recalculare creșterile medii vor fi între 5 și 7%. Vom avea, cel mai probabil creșteri de pensie între 100 și 700 de lei. Cei mai mulți bani vor primi pensionarii care au avut sporuri și/sau ore suplimentare și au depus adeverințe pentru munca în acord.