NEWS

A explodat bomba în fotbalul românesc. FCSB, Dinamo, Rapid și CSA Steaua nu mai primesc licențele

A explodat bomba în fotbalul românesc. FCSB Dinamo Rapid și CSA Steaua nu mai primesc licențele
sursa foto: stiripesurse.ro

A explodat bomba în fotbalul românesc. Asociația Municipală de Fotbal București (AMFB) a fost radiată de instanță, pe 26 septembrie 2024. Această radiere este pe cale să producă un adevărat seism în fotbalul românesc. Echipele cle mai afectate pot fi FCSB, Rapid și Dinamo din Superliga, dar și CSA Steaua din Liga 2.

A explodat bomba în fotbalul românesc

FRF a înființat o comisie, care a avut câteva întâlniri cu cluburile din București, prin care a încercat să găsească soluții pentru ieșirea din criză și pentru continuarea activității fotbalistice.

Document trimis de către FRF, la data de 31.05.2024, către Marian Lumînare, și intrat în posesia ProSport, sub semnătura juristului Adrian Stângaciu, explica despre riscurile la care se vor supune FCSB, Rapid, Dinamo și Steaua din Liga 2 în cazul în care AMFB nu va mai putea organiza competiții.

„Trebuie avut în vedere și că, în conformitate cu regulile impuse de Federația Română de Fotbal, echipele participante în competițiile profesioniste Liga 1 și Liga 2 sunt obligate să aibă un număr minimum de echipe de juniori pentru a putea participa în competițiile menționate anterior. În acest sens, existența AMFB este de maximă importanță, deoarece unele categorii de vârstă au organizate competiții exclusiv la nivelul asociațiilor județene de fotbal/AMFB.

Implicit, dacă AMFB nu va mai putea organiza competițiile respective, nici cluburile cu sediul în București și cu echipe participante în ligile profesioniste cum ar fi CSA Steaua, FCSB Dinamo 1948, Rapid 1923 nu vor mai avea posibilitatea de a îndeplini condițiile de participare în competițiile organizarte de LPF și FRF, ceea ce va conduce la afectarea întregii piramide competiționale”, se arată în documentul respectiv.

Contactat de ProSport pentru a comenta asupra conținutului documentului semnat de el, Adrian Stângaciu, directorul departamentului juridic al FRF, a declarat:

„Da, am trimis acel document, dar nu știu ce a făcut domnul Lumînare cu el, dacă s-a apărat sau nu în instanță, deoarece nu am fost parte în dosar și nu cunosc detaliile acestuia. Cred că ar trebui să rămânem calmi în aceste momente și să evităm crearea unui haos în fotbal. Echipele menționate nu vor avea probleme imediate, deoarece au reușit să obțină licența, iar echipele lor de juniori au jucat deja câteva meciuri. Totuși, din 2026, dacă nu se va restabili un AMFB funcțional sau nu va fi repus cel vechi, vor apărea dificultăți pentru aceste cluburi. Grupele de juniori trebuie să fie înscrise oficial în competiție pentru a putea obține licența. Până atunci, să nu provocăm un haos!”

Mihnea Tălău. Redactor la MediaFlux. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în decursul ... vezi toate articolele