Campania electorală pentru alegerile locale parţiale din București și alte câteva localități din data de 7 decembrie a început, sâmbătă, la ora 0.00 şi se încheie în 6 decembrie, la ora 7.00. Autoritatea Electorală Permanentă a transmis deja un mesaj în care cere competitorilor electorali ”să contribuie la desfăşurarea unei campanii corecte şi transparente”.
De asemenea, instituţia precizează care sunt acţiunile interzise în campania electorală. Cele mai importante dintre alegerile din 7 decembrie sunt cele pentru funcţia de primar general al Capitalei, unde principalii competitori sunt Daniel Băluţă de la PSD, Ciprian Ciucu de la PNL şi Cătălin Drulă de la USR.
În noaptea de vineri spre sâmbătă, aceştia au transmis toţi mesaje pe Facebook.
”Având în vedere că sâmbătă, 22 noiembrie a.c., începe campania electorală pentru alegerile locale parţiale din data de 7 decembrie 2025, Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) îi îndeamnă pe competitorii electorali să contribuie la desfăşurarea unei campanii corecte şi transparente”, a transmis instituţia.
Conform AEP, de la începerea campaniei electorale, respectiv data de 22 noiembrie a.c., ora 00:00, şi până la încheierea acesteia, în data de 6 decembrie a.c., ora 07:00, trebuie respectate toate prevederile legale în vigoare, fiind permise doar anumite tipuri de activităţi şi materiale de propagandă, precum afişele electorale, materialele de propagandă electorală audio sau video difuzate de mass-media audiovizuală în condiţiile legii, publicitatea în presa scrisă, materialele de propagandă electorală online, broşurile, pliantele şi alte materiale tipărite din aceeaşi categorie.
”Materialele publicitare politice vor fi etichetate în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) 2024/900, respectând cerinţele generale şi modelele din anexele Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2025/1410. Competitorii politici au obligaţia înlăturării, până la data începerii campaniei electorale, a tuturor materialelor de propagandă utilizate până la acel moment care nu respectă regulile permise de legislaţia în vigoare”, precizează AEP.
Autoritatea Electorală Permanentă reaminteşte competitorilor electorali că, în campania electorală, este interzisă folosirea mesajelor sau a sloganurilor discriminatorii, a mesajelor de incitare la ură şi intoleranţă şi a oricăror forme, mijloace, acte şi acţiuni de defăimare şi învrăjbire religioasă sau etnică.
”În acelaşi timp, potrivit legii, este interzisă utilizarea vehiculelor inscripţionate sau colantate cu sloganuri de campanie sau cu imagini ale candidaţilor, precum şi cu alte referiri la competitorii electorali, utilizarea vehiculelor care difuzează materiale audio, în mers sau staţionar, organizarea de spectacole, serbări, focuri de artificii, utilizarea de bannere, mesh-uri, corturi publicitare, pavilioane publicitare, panouri publicitare mobile, steaguri publicitare, calcane, ecrane publicitare, indicatoare publicitare direcţionale, structuri de publicitate autoportante, mijloace de publicitate, panouri publicitare, proiecte publicitare speciale, publicitate luminoasă”, a mai transmis AEP.
În data de 7 decembrie se organizează alegeri locale parţiale în comuna Remetea, judeţul Bihor; comuna Mihai Eminescu, judeţul Botoşani; comuna Marga, judeţul Caraş-Severin; comuna Dobromir, judeţul Constanţa; comuna Lumina, judeţul Constanţa;oraşul Găeşti, judeţul Dâmboviţa; comuna Sopot, judeţul Dolj; comuna Valea Ciorii, judeţul Ialomiţa; comuna Vânători, judeţul Iaşi; comuna Poienile de sub Munte, judeţul Maramureş; comuna Şieu, judeţul Maramureş; comuna Cârţa, judeţul Sibiu.
De asemenea, se organizează alegeri pentru funcţia de primar general al Capitalei şi pentru cea de preşedinte al Consiliului Judeţean Buzău.
Unul dintre candidaţi s-a retras, între timp, iar lista candidaturilor va rămâne definitivă duminică.
Ulterior, Biroul Electoral al Municipiului Bucureşti a respins trei candidaturi dintre cele depuse, cele ale independenţilor Dumitrică Stan, ASR Marcu Maria şi Popescu Dan Cristian.
Au rămas valabile candidaturile lui Cătălin Drulă (USR), Ciprian Ciucu (PNL), Daniel Băluţă (PSD), George Burcea (POT), Anca Alexandrescu, din partea Alianţei electorale ”Dreptate pentru Bucureşti”, Virgil Alexandru Zidaru (independent), Trifu Dănuţ Angelo (independent), Gheorghe Neţoiu (independent), Eugen Teodorovici (independent), Lasca Mihai Ioan (PPR), Vlad Gheorghe (independent), Ana Maria Cicleală (SENS), Oana Creţu (PSDU), Rareş Lazăr (România în acţiune), Angela Negrotă (independent), Florea Liviu Gheorghe (PNT-MM), Gheorghe Macovei (PRM) şi Constantin Titian Filip (independent).
Ulterior, Virgil Alexandru Zidaru, cunoscut ca Makaveli, a anunţat că se retrage din cursă în favoarea Ancăi Alexandrescu, susţinută de AUR.
În 2 decembrie este programată tipărirea buletinelor de vot.
Candidatul PSD pentru Primăria Bucureşti, Daniel Băluţă, a transmis un mesaj la începutul campaniei electrorale: ”Candidez pentru oameni”.
Candidatul PSD la alegerile parţiale din 7 decembrie pentru Primăria Bucureşti, Daniel Băluţă, a postat pe Facebook, la începutul campaniei electorale, o fotografie gen afiş cu el.
”Candidez pentru oameni”, este mesajul de pe fotografia-afiş.
Contracandidaţii săi de la USR, Cătălin Drulă, şi de la PNL, Ciprian Ciucu, au postat mesaje pe Facebook însoţite de fotografii care-i arată în stradă, între susţinători, la începutul campaniei electorale. Alegerile au loc în 7 decembrie, iar campania electrorală a început la miezul nopţii.
Candidatul USR pentru Primăria Bucureşti, Cătălin Drulă, a dat startul campaniei electorale în stradă, lipind un afiş pe un panou stradal. El cere bucureştenilor să i se alăture, pentru ”a continua pe un drum onest pentru Bucureşti”, aluzie la sloganul său – ”Pe drumul onest”, care reaminteşte de cel al preşedintelui Nicuşor Dan ”România onestă”.
”Le mulţumesc colegilor şi bucureştenilor alături de care am dat startul campaniei pentru un drum onest cu momentul simbolic al lipirii primului afiş de campanie. Această campanie şi votul din 7 decembrie sunt despre a continua pe un drum onest pentru Bucureşti, a aşeza lucrurile pe baze solide şi a da Capitalei ceea ce îi este destinat”, a transmis, în noaptea de vineri spre sâmbătă, Cătălin Drulă.
Potrivit acestuia, ”este o luptă împotriva tentaculelor reţelelor de partid şi a speculatorilor imobiliari care ne-au urâţit oraşul şi ne-au făcut mai grea viaţa de zi cu zi”.
”Suntem o echipă de oameni dedicaţi, care luptă pentru Bucureşti de mulţi ani, alături de Nicuşor Dan. Acum avem nevoie de voi, dragii bucureşteni, pentru a continua această misiune. Nu credeţi manipulările şi atacurile pe care le veţi vedea în următoarele săptămâni. Îi chem din nou pe contracandidaţii mei Daniel Băluţă şi Ciprian Ciucu, să vină la dezbateri, să discutăm deschis despre proiecte şi despre ce facem pentru acest oraş şi oamenii lui”, a mai transmis candidatul USR.
Acesta afirmă că ”democraţia înseamnă dialog şi transparenţă”: ”Bucureştenii au dovedit curaj în alegerile trecute, alegând calea reformelor reale. Acum este momentul să continuăm pe acest drum onest, la Primăria Capitalei. Vă aşteptăm pe 7 decembrie să votaţi pentru un Bucureşti condus cu onestitate, în interesul cetăţenilor.
Campania electroală pentru alegerile parţiale din 7 decembrie a început la miezul nopţii şi se va încheia în 6 decembrie, la ora 7.00.
Candidatul PNL pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti, Ciprian Ciucu, a afirmat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, când a început campania electorală, că este încrezător.
”A început, oficial, campania electorală. Sunt încrezător. După aceste două săptămâni vom pune, zonă cu zonă, Bucureştiul la punct. Da, se poate”, a scris Ciucu pe Facebook.
El apare într-o fotografie alături de susţinători, în faţa unui panou electoral cu afişe.
Campania electorală pentru alegerile locale parţiale din 7 decembrie a început, sâmbătă, la ora 0.00 şi se încheie în 6 decembrie, la ora 7.00.
Autoritatea Electorală Permanentă a transmis deja un mesaj în care cere competitorilor electorali ”să contribuie la desfăşurarea unei campanii corecte şi transparente”.