A intrat în vigoare de la 1 iulie. Se dau bani grei de la stat. Este vestea zilei

spot_img

A intrat în vigoare de la 1 iulie. Se dau bani grei de la stat. Este vestea zilei pentru sute de mii de români care vor avea parte de schimbări importante. Pensionarii cu venituri mici primesc vouchere de 700 de lei, valoarea tichetelor de masă se majorează cu 50%, dar şi preţurile cresc pe măsură.

A intrat în vigoare de la 1 iulie. Se dau bani grei de la stat. Este vestea zilei

Viaţa românilor se va schimba în această lună, după ce de vineri, 1 iulie, au intrat în vigoare mai multe măsuri prin care se acordă numeroase facilităţi, dar şi preţurile şi tarifele anumitor produse/servicii cresc.

De la 1 iulie, valoarea nominală maximă a tichetului de masă pe care angajatorii o pot oferi angajaţilor creşte la cel mult 30 lei, pentru fiecare zi lucrată.

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, decretul pentru promulgarea legii care prevede că voucherele de vacanţă acordate părinţilor pot fi folosite pentru plata taberelor pentru copii, iar valoarea nominală maximă a unui tichet de masă nu poate depăşi suma de 30 de lei.

Până acum, valoarea unui tichet de masă era de 20,17 lei, iar valoarea totală a tichetelor de masă acordate lunar unui angajat, de 443,74 de lei.

Pensionarii cu venituri mici vor primi un ajutor de 700 lei în luna iulie

Guvernul a aprobat la începutul lunii iunie, prin Ordonanţă de Urgenţă, acordarea, în luna iulie, a unui ajutor financiar în cuantum de 700 lei pensionarilor ale căror venituri lunare2 sunt mai mici sau egale cu 2.000 de lei.

Ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Marius Budăi, a anunţat miercuri că taloanele de pensie aferente lunii iulie, care includ ajutorul financiar, au fost tipărite, iar de la 1 iulie se va începe efectuarea plăţilor.

Potrivit OUG nr. 74/2022, ajutorul financiar se acordă o singură dată, doar în luna iulie. Numărul beneficiarilor este de 3,3 milioane de pensionari, potrivit premierului Nicolae Ciucă.

Cum se va calcula venitul lunar

Potrivit OUG nr. 74/2022, prin sintagma venituri lunare se înţelege:

  • venituri din pensii acordate în sistemul public de pensii, plătite în luna iulie 2022;
  • venituri din pensii acordate în sistemele neintegrate sistemului public de pensii, plătite în luna iulie 2022;
  • venituri din drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite în luna iulie 2022, prin casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale;
  • venituri din indemnizaţia socială pentru pensionari;
  • venituri din salarii şi asimilate salariilor.

Vouchere sociale în valoare de 250 lei de la 1 iulie

Peste 2,5 milioane de români beneficiază de vouchere sociale în valoare de 250 de lei, care sunt încărcate o dată la două luni cu această sumă, în patru tranşe, până pe 21 decembrie 2022.

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a început luni, 20 iunie, alimentarea cu prima tranşă în valoare de 250 de lei a voucherelor sociale oferite prin programul guvernamental „Sprijin pentru România” cu care se pot achiziţiona produse alimentare şi mese calde. Ulterior, la 20 iunie, a început alimentarea cardurilor, care se face într-un interval de aproximativ 7-10 zile de la momentul în care este primit de beneficiar, potrivit unui comunicat de presă.

„Până la data de 1 iulie, peste 500.000 de români vor putea folosi ajutorul financiar din bani europeni pentru achiziţionarea alimentelor necesare”, potrivit Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

Cine va beneficia de vouchere

Beneficiază de vouchere următoarele categorii de persoane:

a) Pensionarii din sistemul public de pensii, pensionarii aflaţi în evidenţa caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;

b) Persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;

c) Familiile cu cel puţin 2 copii în întreţinere, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;

d) Familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;

e) Familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condiţiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare;

f) Persoanele fără adăpost, aşa cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

Premierul Nicolae Ciucă susţine că pachetul ”Sprijin pentru România” are o valoare de 17,3 miliarde de lei, aproximativ 52% din valoare fiind asigurată din fonduri europene, iar 48% de la bugetul de stat. Programul ”Sprijin pentru România” are trei obiective principale: „susţinerea economiei pentru o creştere economică sănătoasă, realizarea coeziunii sociale şi desigur solidaritate între generaţii”, a declarat Nicolae Ciucă.


spot_imgspot_imgspot_imgspot_img
Cele mai noi ștri
spot_img
spot_img

Citește și

Cele mai noi ștri
Știri din aceeași categorie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.