A murit Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, informează CNN. Regină a recordurilor, Elisabeta a II-a a Marii Britanii a fost cel mai longeviv monarh din istorie, ea marcând, de asemenea, și cea mai lungă domnie din istoria Regatului Unit.
Elizabeth Alexandra Mary Windsor s-a născut la Londra, la ora 02:40 (GMT), la 21 aprilie 1926, în timpul domniei bunicului său patern, regele George al V-lea. Tatăl ei, ducele de York (mai târziu regele George al VI-lea), era al doilea fiu al regelui. Mama ei, ducesa de York (mai târziu regina Elisabeta regina mamă), era fiica cea mică a aristocratului scoțian, contele de Strathmore și Kinghorne. Elizabeth s-a născut prin cezariană în casa bunicului ei matern din Londra.
Tatăl ei, George al VI-lea a urcat pe tron la abdicarea fratelui său, regele Eduard al VIII-lea, în 1936, moment din care ea a devenit moștenitoarea prezumtivă. Suverana a studiat acasă și a început să își asume sarcini publice în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, servind în Serviciul Teritorial Auxiliar.
În 1947, Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii s-a căsătorit cu Philip, Duce de Edinburgh, un fost prinț al Greciei și Danemarcei. Nunta a avut loc pe 20 noiembrie 1947, la Westminster Abbey din Londra, conform www.royal.uk.
În urma căsătoriei, Prinţul Philip a devenit Duce de Edinburgh. Împreună, cei doi au avut patru copii: prinţul Charles de Wales, moştenitorul tronului (14 noiembrie 1948), prinţesa Anne (1950), prinţul Andrew (1960) şi prinţul Edward (1964). Mariajul lor a durat 73 de ani, până la moartea acestuia, la 9 aprilie 2021.
Elizabeth a devenit șef al Commonwealth și regină a șapte țări independente ale Commonwealth-ului, Regatul Unit, Canada, Australia, Noua Zeelandă, Africa de Sud, Pakistan și Ceylon, în februarie 1952 atunci când a murit tatăl ei.
În 1977, a fost organizat Jubileul de Argint, care a marcat împlinirea a 25 de ani de la ascensiunea sa pe tron, în 2002 a fost aniversat Jubileul de Aur şi în 2012, Jubileul de Diamant, marcând 60 de ani de domnie. Regina Elisabeta a II-a a devenit, trei ani mai târziu, pe 9 septembrie 2015, monarhul britanic cu cea mai îndelungată domnie, depăşind-o pe cea a reginei Victoria (1837-1901).
Pe 6 februarie 2017, regina Elisabeta a II-a a devenit primul monarh britanic care a sărbătorit jubileul de safir – un eveniment ce a marcat împlinirea a 65 de ani de când a urcat pe tronul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord. Pe 7 iunie 2022, a fost organizat Jubileul de Platină al Reginei, eveniment care a marcat împlinirea a 70 de ani de domnie a Reginei.
Sally Bedell Smith, autoarea care a publicat biografia casei regale britanice, a lansat volumul „Regina Elisabeta: Viaţa unui monarh modern”. Biografia acoperă şi latura maternă a reginei, îndelung acuzată pentru răceala faţă de cei patru copii ai săi. Sally Bedell Smith a povestit, pentru „Vanity Fair”, că Elisabeta s-a dedicat în totalitate datoriei faţă de poporul englez, sacrificându-şi familia.