NEWS

A treia majorare de pensii! Peste două milioane de pensionari primesc până la 100 de lei în plus

A treia majorare de pensii Peste două milioane de pensionari primesc până la 100 de lei în plus
sursa foto: playtech.ro

A treia majorare de pensii! Fiind an electoral, guvernanții se întrec în promisiuni. Ultima de acest fel este aceea că peste două milioane de pensionari primesc o nouă majorare de până la 100 de lei și posibila eliminare a impozitului sub 3.000 de lei.

Economiștii avertizează că aceste majorări pot adăuga un deficit la PIB

Propunerea Guvernului are în vedere scutirea de impozit pentru pensiile între 2.000 și 3.000 de lei și ar viza un milion 200 de mii de pensionari. Totodată veniturile lor ar putea creşte cu până la 100 de lei, potrivit Antena3.

Potrivit premierului Marcel Ciolacu, decizia sa politică este de a scuti până la 3.000 de lei, argumentând că este justificată în contextul creșterii costurilor și reducerii nivelului de trai.

Numai că, cheltuielile statului cu pensiile ar cunoaște o creștere de aproape două miliarde de lei, generând îngrijorări cu privire la deficitul bugetar.

Primul-ministru este optimist, dar economiștii avertizează că aceste majorări pot adăuga un deficit de peste 6% din PIB. Aceștia își exprimă îndoieli cu privire la reușita acestei strategii.

România a negociat un plafon de 4,9% la Bruxelles, însă premierul Ciolacu crede că putem reuși.

Pensiile au cunoscut o creștere la începutul anului cu 13,8%, iar în septembrie, aproape 3 milioane de vârstnici vor primii o altă majorare.

Într-o mișcare asemănătoare, Guvernul a majorat plafonul de venituri pentru acordarea tichetelor de alimente de la 1.700 lei la 2.000 de lei, asigurând beneficiarii cu suma de 250 de lei la fiecare două luni, până în 2027.

A treia majorare de pensii!

Majorarea este prognozată, măcar declarativ. În România, la nivelul lunii ianuarie, aproape 230.000 de persoane au încasat pensii de peste o mie de euro (5.000 de lei).

Peste 1.140.000 de persoane beneficiază de indemnizație socială pentru pensionari, în valoare medie de 417 lei pe lună.

Pensia de stat medie a fost în ianuarie de 2.289 de lei, în creștere de la 2.010 în decembrie anul precedent, ca urmare a majorării pensiilor cu 13,8% începând cu 1 ianuarie.

Mihnea Tălău. Redactor la MediaFlux. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în decursul ... vezi toate articolele