NEWS

A treia negociere privind modificarea PNRR. Ilie Bolojan: ”S-au făcut mutări de proiecte”

A treia negociere privind modificarea PNRR. Ilie Bolojan S-au făcut mutări de proiecte
Modificarea PNRR, adoptată de Guvern Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

După ședința de Guvern de luni seară, Ilie Bolojan a anunțat a treia negociere privind modificarea PNRR. A fost adoptat Memorandumul propus de MIPE, se finalizează a treia negociere privind modificarea PNRR şi în urma negocierilor cu Comisia Europeană, au reuşit să păstreze cele 13,6 miliarde de euro din granturi.

Modificarea PNRR, adoptată de Guvern

Suntem în situaţia în care echipele tehnice ale ministerilor noastre conduse de Ministerul Proiectelor Europene au finalizat discuţiile cu echipele tehnice ale Comisiei Europene, în aşa fel încât România să poată finaliza absorbţia fondurilor europene.

A fost nevoie de discuţii de peste două luni de zile în această perioadă, pentru a clarifica cum vom realiza cele 66 de reforme şi cum atingem cele 385 de ţinte şi de jaloane pe care România s-a angajat să le atingă.

În urma acestor negocieri suntem în situaţia în care obiectivul nostru principal a fost să nu pierdem sumele care au fost alocate României pe componenta de grant, deci e vorba de sumele nerambursabile şi le mulţumesc colegiilor noştri pentru că au reuşit ca în urma acestor negocieri să păstreze cele 13,6 miliarde de euro care erau sumele nerambursabile în continuare ca granturi pentru România”, a anunţat premierul interimar, transmite News.ro.

Ilie Bolojan a menţionat că asta înseamnă că până la sfârşitul lunii august trebuie să mai absorbim aproape 5 miliarde de euro din această sumă, în aşa fel încât să putem achita lucrările care sunt în stadii avansate.

Câți bani putem primi

Premierul demis prin moțiune a arătat că, pe componenta de împrumut, suma care a rămas în aceste discuţii la final este de 6,64 miliarde de euro.

Aici avem o reducere de 1,2 miliarde de euro faţă de sumele anterioare de la sfârşitul anului trecut, ca urmare a faptului că o parte din proiecte nu pot fi finalizate şi pe de altă parte datorită calculelor care au fost făcute pe componentele de investiţii.

Principalele discuţii care au fost purtate în această perioadă au fost legate de componenta de investiţii şi anume să păstrăm pe componenta de grant. (…)

S-au făcut mutări de proiecte. Cele care erau într-un stadiu avansat au fost mutate pe grant, iar cele cu probleme de progres de lucrări au fost mutate pe împrumut, în aşa fel încât să nu pierdem banii din grant”, a mai spus Bolojan.

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele