NEWS

Accident feroviar în Cehia. Patru persoane au murit și alte câteva zeci au fost rănite

Accident feroviar în Cehia. Patru persoane au murit și alte câteva zeci au fost rănite
Sursa foto: X

Accident feroviar în Cehia. În noaptea de miercuri spre joi, două trenuri s-au ciocnit rezultând patru victime și zeci de răniți, potrivit informațiilor furnizate de autorități. Accidentul s-a produs în apropierea gării Pardubice.

Cel puțin patru persoane au decedat și alte câteva zeci au fost rănite în urma unei coliziuni între un marfar și un tren de pasageri.

Accident feroviar în Cehia. Patru persoane au murit și alte zeci sunt rănite

„Patru pasageri au suferit răni care au dus la moartea lor”, a declarat Alena Kisiala, purtătoare de cuvânt a serviciilor locale de salvare, pentru televiziunea publică cehă. Petr Fiala, premierul ceh, a catalogat incidentul drept un mare dezastru și a transmis condoleanțe familiilor îndurerate.

Televiziunea publică a anunțat că accidentul s-a produs în jurul orei 21:00 în proximitatea gării Pardubice, situată la aproximativ 100 km est de Praga. Potrivit primelor date, la momentul coliziunii cel puțin 300 de pasageri se aflau la bordul trenului de călători.

Televiziunea publică a difuzat imagini de la locul tragediei în care ilustrează amploarea incidentului feroviar. Supraviețuitorii au fost îmbarcați în autobuze și transportați la gara principală din Pardubice.

Accident feroviar în Cehia.
Sursa foto: X

Încă nu se știe cauza accidentului

„Operaţiunile de salvare au fost complicate deoarece primul vagon a fost deformat. Acest lucru a îngreunat accesul la răniţi”, a declarat un pompier.

Imaginile publicate la scurt timp după accident arată cel puțin un vagon deraiat. Potrivit salvatorilor, marfarul transporta carbură de calciu. Din fericire, primele două vagoane ale trenului de marfă erau goale, astfel nu au avut loc scurgeri.

Cel mai grav accident feroviar din Cehia ultimilor 50 de ani

La fața locului au ajuns ministrul Transporturilor, Martin Kupka, și ministrul de interne. Cei doi oficiali au anunțat deschiderea unei anchete. „Este prea devreme pentru a specula asupra cauzei accidentului“, a declarat ministrul. Incidentul de astăzi este poate cel mai grav accident din Cehia ultimilor 50 de ani.

În 1960, peste 100 de persoane și-au pierdut viața și aproximativ o sută au fost rănite într-o coliziune frontală între două trenuri de pasageri, la nord de orașul Pardubice.

toma@mediaflux.ro Toma Enescu are o pasiune pentru presă, literatură și politică. Îi place să fie informat și este mereu la curent cu ce se întâmplă în ... vezi toate articolele