Accident grav pe autostrada A1 București-Pitești. Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că „pe autostrada A1 București-Pitești, la kilometrul 41, pe sensul de mers spre Pitești, în apropierea localității Vânătorii Mici, din județul Giurgiu, un ansamblu de vehicule a acroșat doi pietoni care se aflau pe partea carosabilă.”
„Din primele informații, cei doi erau pietoni și se aflau pe partea carosabilă în momentul în care ar fi fost acroșați de un autotren. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal, cu o autospecială de stingere, două ambulanțe SAJ, elicopterul SMURD și poliția. Din nefericire, leziunile suferite de cele două persoane, un tânăr și o tânără, au fost grave, iar personalul medical a declarat decesul acestora”, a informat ISU Giurgiu.
Traficul rutier este oprit pe banda de urgență și prima bandă.
Valorile de trafic sunt ridicate pe sensul de deplasare spre Pitești, astfel că șoferii sunt sfătuiți să ruleze cu prudență sporită și să păstreze o distanță regulamentară între vehicule.