Un grav accident de circulație a avut loc vineri seară în București, în intersecția Trapezului din Sectorul 3, după ce două mașini s-au tamponat violent, una dintre ele ricoșând într-un stâlp de electricitate. Traficul în zonă este blocat, atât cel al tramvaielor, cât și cel rutier pe o bandă. Din fericire, nimeni nu a fost rănit grav.
Traficul în zonă a fost reluat, atât la tramvaie, cât și auto, dar se desfășoară cu dificultate în ambele situații.
Ușor, ușor, coada de tramvaie dispare.
Atât polițiștii rutieri, cât și angajații STB dirijează circulația în zonă.
Una dintre mașinile implicate în accident încă poate fi văzută pe spațiul verde de la gura de metrou 1 Decembrie 1918.

Mașinile sunt dirijate de polițiști, iar angajații STB le arata vatmanilor de tramvaie cum sa traverseze problematica intersecție.
De asemenea, trei linii de tramvai STB sunt blocate, pe ambele sensuri, iar pentru preluarea călătorilor Societatea de Transport București a fost înființată o linie-navetă de autobuz, după ce un stâlp de curent care alimenta tramvaiele a fost avariat.
La fața locului au ajuns mai multe echipaje ale poliției, ambulanțe și pompieri. În prezent autoritățile investighează modul în care s-a produs accidentul. Cei doi șoferi au fost testați cu aparatul etilotest. Cele două mașini implicate, un Mercedes și un Ford, s-au ciocnit.
Circulația mașinilor este restricționată pe bulevardul Theodor Pallady, pe sensul spre Autostrada A2.
Accidentul a avut loc la intersecția dintre bulevardele 1 Decembrie 1918 și Theodor Pallady, aproape de ieșirea din București spre Autostrada A2.

Din primele informații intrate în posesia Mediaflux.ro accidentul rutier s-a produs după ce unul dintre șoferi ar fi trecut pe roșu și s-a izbit cu viteză într-un altul care circula regulamentar. Din fericire nimeni nu a fost rănit grav, cu toate că cele două vehicule sunt avariate serios și una dintre mașini a ricoșat într-un stâlp de electricitate pe care l-a și dărâmat.

Martorii incidentului spun că vinovat ar fi fost un șofer care se grăbea să își ia copilul de la școală, iar atunci când a ieșit din mașină ar fi mirosit a alcool, dar informația nu a fost confirmată pentru moment.
La ora transmiterii acestei știri traficul tramvaielor din zonă este blocat. Astfel, tramvaiele 19, 40 și 27 nu mai circulă pentru moment, formându-se cozi la intrarea în intersecție. De asemenea, circulația spre Autostrada A2 se desfășoară cu dificultate, traficul fiind blocat pe o bandă.
Vom reveni cu amănunte pe măsură ce acestea apar.