Aceste pensii se majorează serios ianuarie 2023. S-a aflat procentul exact pentru fiecare pensionar în parte. Astfel, pe lângă majorarea punctului de pensie, pensiile militare de stat din România se vor indexa cu un procent cuprins între 12,5%-1%, în funcție de data stabilirii dreptului la pensie, se arată într-un proiect de lege propus recent.
Pensiile militare se majorează începând din luna ianuarie 2023, asta prin derogare de la art. 59 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul dorește ca de la 1 ianuarie 2023 ca pensiile militare de stat ale căror cuantumuri brute recalculate, stabilite sau actualizate, conform Legii nr. 223/2015, cu modificările şi completările ulterioare, până la data de 31.12.2017, și indexate ulterior, în conformitate cu legislația în vigoare, aflate în plată la 31 decembrie 2022, să se indexeze din oficiu, astfel:
Potrivit proiectului OUG, prin derogare de la art. 59 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare, de la 1 ianuarie 2023, pensiile militare stabilite potrivit prevederilor Legii nr. 223/2015, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu data de 01.01.2018, și indexate ulterior, în conformitate cu legislația în vigoare, aflate în plată la 31 decembrie 2022, se indexează din oficiu, astfel:
Indexarea cuantumurilor pensiilor militare de stat potrivit alin. (1) şi (2) pentru pensiile stabilite conform art. 60 alin. (1) din Legea nr. 223/2015, cu modificările şi completările ulterioare, prevederile art. 60 alin. (2) şi (3) din aceeași lege, se aplică în mod corespunzător, iar în situația în care cuantumul pensiilor militare de stat indexate potrivit alin. (1)-(3) este mai mic decât cuantumul pensiilor aflate în plată, se păstrează acesta din urmă, se mai arată în OUG aflat în lucru la Guvern.