Ucraina şi Rusia au înregistrat o serie de progrese importante asupra unui plan al negocierilor de pace care conţine clauze privind un armistiţiu şi retragerea trupelor ruse dacă Ucraina își asumă neutralitatea militară. Totuși, oficialii ucraineni continuă să fie sceptici, arată surse citate de cotidianul Financial Times.
Acordul în 15 puncte va include, între altele, prevederea ca Ucraina nu va găzdui baze militare străine sau armament, în schimbul protecției împotriva aliaților precum SUA, Regatul Unit și Turcia, scrie Financial Times.
„Ucraina și Rusia au redactat o versiune de plan de pace, care include încetarea focului și retragerea Rusiei, dacă Kievul își declară neutralitatea și acceptă o limitele forțelor sale armate”, scrie Financial Times, citând trei surse implicate în discuții.
Delegaţiile Ucrainei şi Rusiei au început să discute luni despre acest proiect. Planul conţine 15 clauze privind renunţarea de către Ucraina la ambiţia aderării la NATO, garanţii că nu vor exista baze militare sau capabilităţi ofensive pe teritoriul Ucrainei în schimbul protecţiei oferite de aliaţi precum Statele Unite, Marea Britanie şi Turcia, afirmă sursele citate.
Publicaţia mai scrie că oficialii ucraineni sunt însă sceptici cu privire la faptul că președintele rus Vladimir Putin s-a angajat serios într-un proces imediat de pace, ei fiind mai degrabă îngrijorați că Moscova ar încerca să câștige timp pentru a-și regrupa forțele și a-și relua ofensiva militară.
O neutralitate a Ucrainei după model suedez sau austriac este compromisul pe care negociatorii ruşi şi ucraineni îl discută în prezent, a anunţat miercuri Kremlinul.
„Statutul neutru al Ucrainei face obiectul unor discuţii serioase şi acesta este în legătură cu garanţiile de securitate” pe care le cer în acelaşi timp Kievul şi Moscova, a spus Lavrov într-un interviu pentru mass-media rusă RBK. „Aceasta se discută în prezent în cadrul negocierilor, există formule foarte concrete care, cred eu, sunt aproape de un acord„, a adăugat Lavrov, dezvăluind în acelaşi timp că negocierile „nu sunt uşoare”.
Şeful echipei de negociatori a Rusiei, Vladimir Medinski, a declarat la rândul său miercuri că negocierile sunt „lente şi dificile”, dând totodată asigurări că Kremlinul „vrea să se ajungă la pace cât mai repede posibil”. Este vorba de o Ucraină „neutră”, a adăugat el, evocând de asemenea Austria şi Suedia ca model. Potrivit lui Medinski, problemele-cheie sunt statutul peninsulei ucrainene Crimeea, pe care Rusia a anexat-o ilegal în 2014, şi al republicilor separatiste proruse Doneţk şi Lugansk, a căror independenţă a fost recunoscută de Moscova.
Statutul neutru al Ucrainei implică ca această ţară să renunţe la aderarea la NATO. Marţi, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a apreciat că va trebui „recunoscut” faptul că ţara sa nu va adera niciodată la Alianţa Atlanticului de Nord.
Miercuri, preşedinţia ucraineană a anunţat că Ucraina a cerut „garanţii de securitate absolute” în faţa Rusiei, respingând totodată ideea unui „model de neutralitate suedez sau austriac” avansat de Moscova.