Acuzații la vârful fotbalului spaniol chiar după ce ibericele au câștigat finala Campionatului Mondial de Fotbal Feminin. Prins de euforia momentului, șeful Federației a sărutat pe gură o jucătoare. Reacțiile nu au întârziat să apară.
La festivitatea de premiere, Luis Rubiales, președintele Federației Spaniole de Fotbal, (45 de ani) a luat-o de cap pe jucătoarea Jennifer Hermoso și a sărutat-o.
Click to display the embedded YouTube video
Gestul a provocat indignare, iar a doua zi Luis Rubiales a venit cu explicații, care nu au făcut altceva decât să enerveze opinia publică
”A fost doar un moment cu doi prieteni care au sărbătorit ceva. Idioții nu înțeleg și nu vor să vadă lucrurile pozitive”, a spus Luis Rubiales, potrivit Digisport.
La câteva ore după declarația inițială, Luis Rubiales a revenit cu o poziție oficială și a recunoscut că a greșit.
”Cu siguranță că am greșit. Nu a fost un gest de rea-credință, ci doar unul făcut într-un moment de maximă euforie. Noi, cei din interior, am văzut momentul ca pe unul firesc, dar în exterior a apărut multă zarvă”, a spus Luis Rubiales.
Jennifer Hermoso, la rându-i, a avut o reacție, în care a transmis că nu a fost deranjată că Luis Rubiales a sărutat-o.
”A fost un gest total spontan din cauza imensei bucurii generate de victoria la Cupa Mondială.
Preşedintele şi cu mine avem o relaţie excelentă, comportamentul său cu noi a fost perfect şi a fost doar un gest de afecţiune şi de mulţumire”, a declarat Jennifer Hermoso.
La scurt timp după incident, a apărut un val de critici la adresa lui Luis Rubiales, care este acuzat de hărțuire sexuală.
„Să nu lăsăm de la sine înțeles că sărutul fără consimțământ este ceva care ‘se întâmplă’. Este o formă de abuz sexuală, pe care noi, femeile, îl suferim zilnic, care până acum este invizibil și pe care nu îl putem spune. Este treaba societății, în ansamblu. Consimțământ de la centru! Doar un da înseamnă da”, a spus ministrul spaniol al Egalității Egalității Sociale, Irene Montero, conform Euronews România.
Ministrul Culturii și Sportului, Miquel Iceta, a calificat acest gest drept „inacceptabil” și i-a transmis lui Rubiales „să-și ceară scuze”.
Ione Belarra, secretarul general al partidului de extremă stânga Podemos (n.r.: noi putem) a precizat:
„Ce credem cu toții, dacă toată Spania a văzut asta, nu este ceea ce vom face în privat. Violența sexuală împotriva femeilor trebuie să înceteze”.
Se pare că Rubiales nu e la singura abatere în acest sens. El ar fi atins unele jucătoare în zonele intime, iar în timpul sărbătoririi de după meci, președintele Federației Spaniole de Fotbal a spus că „s-ar căsători cu Hermoso”.