NEWS

Adeverința care mărește pensia și după recalculare. Ce trebuie să conțină obligatoriu | DOCUMENT

Adeverința care mărește pensia și după recalculare. Ce trebuie să conțină obligatoriu | DOCUMENT
Sursă: colaj Mediaflux

Înainte de primirea banilor din recalcularea pensiilor, în septembrie, mulți pensionari se întreabă ce trebuie să conțină exact adeverința care mărește pensia și după această dată. Este vorba despre așa numita ”mica recalculare”, etapă în care se vor lua în calcul lucruri în plus la pensie.

Adeverința care mărește pensia

Conform noii Legi a Pensiilor, cu ajutorul adeverințelor eliberate de angajatori se va face ”mica recalculare” prin care pensionarii care au obținut venituri din ore suplimentare, sporuri, venituri suplimentare pentru care s-a plătit CAS vor primi pensii mai mari.

Începând cu 1 septembrie, românii au la dispoziție 6 luni pentru a depune adeverințele eliberate de angajatori.

Astfel, la determinarea punctajelor lunare, pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, se utilizează venitul total lunar realizat, brut sau net, după caz, asupra căruia s-a datorat, potrivit legii, contribuția la bugetul asigurărilor sociale de stat.

Venitul total lunar realizat, brut sau net, după caz, se dovedește prin adeverință întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 6, eliberată pe baza statelor de plată, de către angajatori, deținătorii legali de arhive sau operatorii economici autorizați de Arhivele Naționale pentru prestarea serviciilor arhivistice care au dreptul legal de a certifica aceste date, în original.

Prin acest document se adeverește că un anumit salariat a fost angajat în cadrul respectivului angajator, în perioada de la ……………….. până la ………………… ., având meseria/functia de ……….., a beneficiat de următoarele venituri brute realizate, plătite din fondul de salarii, asupra cărora s-a datorat, potrivit legii.

Conform Legislatiamuncii.manager.ro, adeverința în discuție va cuprinde defalcat pe fiecare an de încadrare cu CIM, în parte și ținând cont de fiecare funcție/meserie deținută în respectiva perioadă, drepturile prevăzute în aceasta.

În lipsa unor precizări exprese, respectiva adeverință ar trebui să cuprindă întreaga perioadă, detaliată corespunzător pe fiecare an de activitate în parte, și nu să fie emise adeverințe distincte pentru fiecare an, în parte.

Ce venituri vor fi luate în calcul, în plus

Toate veniturile salariale asupra cărora se datorează CAS vor fi luate în calcul la stabilirea pensiei. Ceea ce interesează așadar, este ca asupra venitului respectiv să se datoreze și să se plătească contribuția la sistemul de pensii.

Prin urmare, dacă asupra drepturilor salariale încasate (chiar dacă acestea nu au caracter permanent) în care sunt incluse și anumite drepturi temporare (cum sunt orele suplimentare) se calculează și se reține contribuția de asigurări sociale, acestea vor fi luate în calcul la stabilirea drepturilor de pensie, din perspectiva cuantumului determinat.

Până la data de 01.04.2001, legislația în domeniul pensiilor stabilea că la calculul pensiei se iau drepturile salariale înscrise în carnetul de muncă și eventual adeverințe cu sporuri permanente neînregistrate, acestea fiind precizate la acest moment în anexa nr. 15 la Normele de aplicare a Legii nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare.

Orele suplimentare realizate anterior acestei date nu intrau în calculul pensiei, cu excepția situației în care salariatul a obținut acest drept pe cale judecătorească.

După data de 01.04.2001, data intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, toate veniturile salariale de care salariații beneficiază sunt înscrise în declarațiile individuale care au stat la baza determinării și achitării cotelor de contribuții sociale, și pe cale de consecință apreciem că nu se înscriu separat în adeverința eliberată de angajator.

Daniel Baciu a anunțat ce trebuie să facă pensionarii

Șeful Casei de Pensii a vorbit despre adeverințele care trebuie aduse în acest termen de șase luni. Adeverințele de la fostul angajator trebuie să conțină sporurile, orele suplimentare, primele și alte venituri pentru care s-a plătit CAS.

”Este un termen de șase luni, unde aceste adeverințe trebuie depuse, deci noi avem termen de șase luni, practic, noi o numim mica recalculare, adică, pe lângă această recalculare, pe formula de calcul, unde vor primi absolut toți cei 5 milioane de pensionari, urmează, după aceea, acea mică recalculare cu aceste adeverințe.

Vreau să vă fac aici o precizare: nu toți pensionarii au lucrat în locuri unde au avut aceste sporuri. Numai pentru cei care au beneficiat de aceste sporuri, urmează să facem a doua recalculare.”, a mai precizat Daniel Baciu.

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele