NEWS

Adeverința de vechime pentru pensie. Ce trebuie să conțină

Adeverința de vechime pentru pensie. Ce trebuie să conțină
sursa foto: Infoactual.ro

Cei care au nevoie de adeverința de vechime pentru pensie, potrivit prevederilor legale, la solicitarea salariatului sau a unui fost salariat, angajatorul este obligat să elibereze un document care să ateste activitatea desfășurată de acesta, durata activității, salariul, vechimea în muncă, în meserie și în specialitate.

Adeverința de vechime pentru pensie

Potrivit art. 7 alin. (5) din HG 905/2017 privind registrul general de evidență a salariaților, la încetarea activității salariatului, angajatorii au obligația să îi elibereze acestuia o adeverință care să ateste activitatea desfășurată de acesta, durata activității, salariul, vechimea în muncă și în specialitate, precum și un extras din registru.

Actul normativ nu prevede în mod expres cum se completează această adeverință pentru un salariat care a avut și carnet de muncă până la data de 01.01.2011, însă adeverința se completează pentru perioada începând cu luna următoare închiderii carnetului de muncă, astfel încât să existe o continuitate de înregistrări între cele două documente.

Potrivit art. 160 din Codul muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri. Din perspectiva legislației pensiilor, stagiu de cotizare reprezintă perioada de timp pentru care s-au datorat contribuții de asigurări sociale la sistemul public de pensii, precum și cea pentru care asigurații cu contract de asigurare socială au datorat și plătit contribuții de asigurări sociale la sistemul public de pensii.

Toate veniturile salariale vor fi luate în calcul

Astfel, toate veniturile salariale asupra cărora se datorează CAS vor fi luate în calcul la stabilirea pensiei. Ceea ce interesează așadar, este ca asupra venitului respectiv să se datoreze și plătească contribuția la sistemul de pensii. Prin urmare, dacă asupra drepturilor salariale încasate (chiar dacă acestea nu au caracter permanent) în care sunt incluse și anumite drepturi temporare (cum sunt orele suplimentare) se calculează și se reține contribuția de asigurări sociale, acestea vor fi luate în calcul la stabilirea drepturilor de pensie, din perspectiva cuantumului determinat.

Din perspectiva legislației pensiilor, până la data de 01.04.2001, legislația stabilea că la calculul pensiei se iau drepturile salariale înscrise în carnetul de muncă și eventual adeverințe cu sporuri permanente neînregistrate.

După data de 01.04.2001, data intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, toate veniturile salariale de care salariații beneficiază sunt înscrise în declarațiile individuale care au stat la baza determinării și achitării cotelor de contribuții sociale.

Venitul total lunar realizat, brut sau net, după caz, se dovedește prin adeverință întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 6, eliberată pe bază de state de plată, de către angajatori, deținătorii legali de arhive sau operatorii economici autorizați.

În situațiile sus-menționate în care, pentru o anumită perioadă care constituie stagiu de cotizare, nu se poate face dovada venitului total lunar realizat, brut sau net, după caz, la determinarea punctajelor lunare se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înregistrare a acestora în carnetul de muncă, precum și sporurile cu caracter permanent.

Vorbim de acelea care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul al pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înscrise în carnetul de muncă ori sunt dovedite cu adeverințe eliberate de către angajatori.

Ce cuprinde adeverința

Din analiza modelului de adeverință cuprins în anexa nr. 6 în discuție, observăm că prin aceasta se adeverește că un anumit salariat a fost angajat în cadrul respectivului angajator, în perioada de la ……………….. până la ………………… ., având meseria/funcția de ……….., a beneficiat de următoarele venituri brute realizate, plătite din fondul de salarii, asupra cărora s-a datorat, potrivit legii,  contribuția de asigurări sociale de stat.

Această adeverință se eliberează în bază de state de plată aflate în arhiva societății (ale căror copii pot fi puse la dispoziția caselor teritoriale de pensii la solicitarea acestora), cunoscându-se atât prevederile Codului penal, referitoare la falsul în înscrisuri oficiale, cât și prevederile legislației de reglementare a pensiilor din sistemul public, potrivit cărora angajatorul poartă întreaga răspundere pentru valabilitatea și corectitudinea actelor doveditoare utilizate la stabilirea drepturilor de pensie.

Totodată, la art. 110 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 360/2023, aprobate prin HG nr. 181/2024 se stabilește că

“(1) Pentru perioadele de stagiu de cotizare contributiv realizat anterior datei de 1 aprilie 2001, la determinarea punctajelor lunare se utilizează venitul total lunar realizat, brut sau net, după caz, asupra căruia s-a datorat, potrivit legii, contribuția la bugetul asigurărilor sociale de stat. (2) Venitul total lunar realizat prevăzut la alin. (1) se dovedește prin adeverință eliberată conform modelului prevăzut în anexa nr. 6 la lege.”

Astfel, venitul brut pentru calculul pensiilor se valorifică numai în situația dovedirii acestora prin adeverință întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 6 la lege, emiterea adeverinței corespunzător modelului menționat fiind așadar obligatorie pentru angajator.

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele
Parteneri
Vinul unic în România care foloseşte un ingredient de bere
Vinul unic în România care foloseşte un ingredient de bere
Satul din România care e la fel de frumos ca Sighișoara. Găsești cazări mai ieftine, toți turiștii pleacă mulțumiți de aici
Satul din România care e la fel de frumos ca Sighișoara. Găsești cazări mai ieftine,...
Vremea se schimbă drastic. Vin ploile şi vijeliile. ANM: cod portocaliu în 12 judeţe şi cod galben în alte 11 judeţe
Vremea se schimbă drastic. Vin ploile şi vijeliile. ANM: cod portocaliu în 12 judeţe şi...
Orașul aflat în paragină care atrage în continuare turiști. Mulți vin aici să se bucure de plaje
Orașul aflat în paragină care atrage în continuare turiști. Mulți vin aici să se bucure...
Dana Nălbaru a făcut anunțul despre rețaia cu Dragoș Bucur șiu familia ei. Cum au reacționat fanii de pe rețele
Dana Nălbaru a făcut anunțul despre rețaia cu Dragoș Bucur șiu familia ei. Cum au...
Cât a ajuns să coste astăzi o porție de hamsie cu usturoi în Vama Veche. Prețul e uriaș, deși sezonul abia a început
Cât a ajuns să coste astăzi o porție de hamsie cu usturoi în Vama Veche....
Un nou mare retailer intră pe piaţa din România şi se ia la
Un nou mare retailer intră pe piaţa din România şi se ia la "trântă" cu...
Cine este antreprenoarea care şi-a deschis propria afacere acum 30 de ani în ţara noastră, iar acum firma are venituri de milioane de lei
Cine este antreprenoarea care şi-a deschis propria afacere acum 30 de ani în ţara noastră,...
OOPS! Mădălina Ghenea, cu SÂNII la vedere! Rochia i-a jucat feste, s-a VĂZUT TOT!
OOPS! Mădălina Ghenea, cu SÂNII la vedere! Rochia i-a jucat feste, s-a VĂZUT TOT!
A murit marea actriță. S-a stins cea mai iubită doamnă. Odihnește-te în pace!
A murit marea actriță. S-a stins cea mai iubită doamnă. Odihnește-te în pace!
Greșeala pe care o fac mulți credincioși. Perioada în care nu se îngenunchează
Greșeala pe care o fac mulți credincioși. Perioada în care nu se îngenunchează
Ciolacu: Introducem azi salariului minim european, în concordanţă cu directiva europeană
Ciolacu: Introducem azi salariului minim european, în concordanţă cu directiva europeană
Dezvăluire. Cum au ajuns Temu şi Shein, două platforme din China, „să încarce“ maşinile curierilor români: unu din zece colete livrate zilnic vine de pe aceste platforme. Suma medie pe o comandă este de 20-30 de euro, vânzările pot ajunge la 600 mil. euro într-un an
Dezvăluire. Cum au ajuns Temu şi Shein, două platforme din China, „să încarce“ maşinile curierilor...
Povestea româncei care a luat un „maldăr de fier vechi plin cu pânze de păianjen
Povestea româncei care a luat un „maldăr de fier vechi plin cu pânze de păianjen"...
Se schimbă vremea brusc. Mare parte din țară va fi afectată
Se schimbă vremea brusc. Mare parte din țară va fi afectată
Top 3 țări cu cei mai proști locuitori. Îi trimiți după apă, vin cu pâine! Pe ce loc sunt românii?
Top 3 țări cu cei mai proști locuitori. Îi trimiți după apă, vin cu pâine!...
Apar noi bani în România! BNR lansează moneda chiar marți!
Apar noi bani în România! BNR lansează moneda chiar marți!
Ema Uta, apariție de INFARCT!! S-a văzut TOT prin costumul de baie MINUSCUL
Ema Uta, apariție de INFARCT!! S-a văzut TOT prin costumul de baie MINUSCUL