Adio, concediu medical! Se schimbă legea. Iată câți bani mai oferă statul pentru românii care au nevoie să ia zilele libere pentru recuperarea medicală.
Ordonanța trenuleț dată de noul Guvern pentru anul 2025 a dus la multiple nemulțumiri printre toate categoriile sociale. Salariile și pensiile vor fi înghețate la nivelul anului 2024, sporurile vor fi plafonate, reducerile la transport pentru studenți reduse considerabil, iar voucherele de vacanță vor fi toate anulate.
O noutate pentru acest an este practic schimbarea legii cu privire la modul în care se acordă un concediu medical. În primul rând vor fi controlate mult mai drastic, iar medicii care mai eliberează astfel de documente ar putea fi verificați la sânge. De asemenea, indemnizația de concediu medical scade de la 75% din salariu la 65% .
Guvernul a mai transmis că măsurile din această ordonanță de urgență au fost obligatorii din cauza creșterilor salariale ale bugetarilor din ultima perioadă. O altă cauză a acestor măsuri este cea a creșterii cheltuielilor cu pensiile care au fost peste 5 miliarde de euro doar în anul 2024. Oficialii susțin că documentul trebuie adoptat pentru a evita instabilitatea, dobânzi mai scumpe la datoria publică dar și pierderea de bani din PNRR.
„Deoarece neadoptarea măsurilor de limitare a cheltuielilor bugetare ar genera un necesar de finanţare suplimentar în anul 2025, rezultând un nivel nesustenabil al deficitului bugetului general consolidat de peste 7 % din produsul intern brut, ceea ce va avea ca efect creşterea datoriei publice cu riscul înăspririi condiţiilor de finanţare a acesteia”, se precizează în document.
În acest sens, potrivit ordonanței de Guvern, salariile bugetarilor vor rămâne în 2025 la același nivel ca cel din luna decembrie 2024. Și indemnizațiile demnitarilor, categorie în care intră miniștrii, premierul, șefii Senatului și Camerei Deputaților, dar și președintele vor fi menținute la nivelul din decembrie 2024.
Măsura luată de Executiv face referire la cuantumul brut al salariilor de bază, al soldelor ori salariilor de funcție. Aceasta va fi valabilă cel puțin până când bugetul pe anul următor este gata. După, în funcție de calculele stabilite, ar putea fi extinsă pentru tot anul 2025.