NEWS

Admitere liceu 2026. Începe depunerea dosarelor de înscriere la liceu

Admitere liceu 2026. Începe depunerea dosarelor de înscriere la liceu
Înscriere liceu 2026

După repartizarea computerizată, joi, 23 iulie începe o nouă etapă de la admitere liceu 2026. Elevii și părinții trebuie să meargă la liceul la care au fost repartizați cu dosarul de înscriere.

Depunerea dosarelor de înscriere la liceu

Aproape 119.500 de elevi au fost admiși în clasa a IX-a în prima sesiune de repartizare, potrivit datelor centralizate de Ministerul Educației și Cercetării. Este vorba despre 99,89% din totalul celor care au completat opțiuni. 74.093 de candidați, adică 62,01% dintre cei admiși, au fost repartizați la prima opțiune.

De joi, 23 iulie, elevii admiși și părinții lor pot merge la liceul la care au fost repartizați pentru confirmarea locului, în funcție de programul de lucru comunicat de fiecare liceu în parte. Dosarele de înscriere pot fi depuse la liceu până pe 28 iulie, conform calendarului oficial.

Înscrierea la licee a candidaţilor declaraţi admişi în urma repartizării computerizate se efectuează pe baza actelor menționate mai jos.

Dosarul de înscriere

Ordinul 6060/2025 stabilește ce documente trebuie să conțină dosarul de înscriere.

Art. 2 – „(23) Dosarul de înscriere conține:

a) cererea de înscriere;

b) cartea de identitate (dacă este cazul) și certificatul de naștere, în copie certificată „Conform cu originalul” de către angajatul unității de învățământ învestit cu astfel de competențe;

c) fișa medicală.”

Lista documentelor poate varia de la un liceu la altul.

De exemplu, actele necesare pentru înscrierea la Colegiul Economic ”Virgil Madgearu” București:

  • CERERE DE ÎNSCRIERE, (TIPIZAT DAT DE LICEU)
  • CERTIFICAT DE NAŞTERE ELEV (COPIE XEROX)
  • CARTE DE IDENTITATE: ELEV, MAMA și TATA (COPIE XEROX)
  • FOAIE MATRICOLĂ CLASELE I-VIII, (ÎN ORIGINAL și COPIE XEROX)
  • ADEVERINȚĂ DE LA EVALUAREA NAŢIONALĂ, (ÎN ORIGINAL și COPIE XEROX)
  • DOSARUL MEDICAL COMPLET și ADEVERINȚĂ APT ÎNSCRIERE LICEU (ÎN ORIGINAL)
  • ECHIVALAREA CERTIFICATULUI DE LIMBĂ ENGLEZĀ, PENTRU CLASELE DE INTENSIV ENGLEZA, (ÎN ORIGINAL SAU COPIE CONFORM CU ORIGINALUL

Programul de înscriere diferă în funcție de liceu. Verificați site-ul liceului, avizierul sau sunați la secretariat pentru informații despre program.

Aproape toți elevii au fost repartizați

„Au fost repartizați computerizat 119.484 de elevi (99,89%) din totalul celor care au completat opțiuni (119.610). Dintre aceștia, 74.093 de candidați (62,01%) au fost admiși la prima opțiune. Au fost exprimate 2.857.558 de opțiuni, rezultând o medie de 23,89 opţiuni/elev (în ușoară creștere față de anul anterior)”, se arată în comunicatul Ministerului Educației.

Ministerul Educației și Cercetării a publicat topul primelor 50 de specializări din România, în funcție de ultima medie cu care s-a intrat în 2026. Ultima medie de admitere în clasamentul de 50 specializări din țară este 9,30, fiind în scădere față de 2025, când a fost 9,52.

8 elevi au fost admiși cu medii maxime la 6 colegii din țară, potrivit rezultatelor repartizării computerizate. Cei mai mulți candidați cu media 10 au fost admiși, la fel ca în ultimii doi ani, la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din București.

126 de elevi au rămas nerepartizați în prima etapă de Admitere liceu 2026, potrivit rezultatelor publicate de Ministerul Educației și Cercetării. Printre ei, cele mai mari medii sunt 8.82, 8.37 și 8.00. Doi candidați sunt din Municipiul București și unul din Satu-Mare.

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele