Premierul desemnat, Adrian Veştea, a avertizat că la Congresul Extraordinar al PNL convocat pentru duminică vor fi eliminaţi ”liberalii adevăraţi din conducere”, iar în schimb, doi oameni care au intrat literalmente ieri în partid devin parte din cea mai restrânsă conducere a partidului”.
”Nu e de mirare că, foarte probabil, în curând, şi la propriu, şi la figurat, dacă ceva nu se schimbă, PNL va deveni brelocul USR”, susţine Veştea.
El anunţase, joi, că vrea să candideze la şefia PNL, însă vineri a afirmat că nu va ”gira printr-o candidatură acest simulacru democratic prin care se instalează dictatura în partid”.
„Trist şi previzibil, Congresul convocat pentru mâine, duminică, 21 iunie, de către preşedintele PNL, Ilie Bolojan, înseamnă de fapt eliminarea tuturor liberalilor adevăraţi din conducerea formaţiunii noastre politice. Practic, întreaga istorie şi toată identitatea partidului sunt aruncate la gunoi. Într-un partid cu 12 preşedinţi de consilii judeţene, cu 1.150 de primari, cu aproape 10.000 de aleşi locali, din conducerea PNL aleasă personal de Ilie Bolojan face parte un singur ales local, primarul Municipiului Reşiţa, domnul Ioan Popa. Este inadmisibil ca aproape toţi oamenii din conducerea partidului care au fost validaţi electoral, care au adus voturi pentru PNL, să fie daţi la o parte pentru venetici şi oportunişti”, a afirmat Adrian Veştea, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook.
El a susţinut că PNL va deveni „brelocul USR”.
„La schimb însă, doi oameni care au intrat literalmente ieri în partid, unul dintre ei trecut deja prin alte trei formaţiuni politice (toate progresiste), devin parte din cea mai restrânsă conducere a partidului din istoria recentă. Nu e de mirare că, foarte probabil, în curând, şi la propriu, şi la figurat, dacă ceva nu se schimbă, PNL va deveni brelocul USR. Liberali vechi, care sunt în partid de 20-30 de ani, poate chiar de la momentul în care partidul a fost refondat după căderea comunismului, nu îşi găsesc un loc, fiind trataţi cu dispreţ. Mai rău, nu primesc nici măcar posibilitatea de a se exprima, pentru că o armată de boţi atacă online fără încetare într-un desant care ne aduce aminte de modul în care a ajuns Călin Georgescu în turul II al alegerilor prezidenţiale din 2024. Sunt convins că, la un moment dat, instituţiile vor reuşi să pună capăt acestei dezlănţuiri nefireşti”, a reclamat Veştea.
El a adăugat că „partidul va fi transformat într-un buzdugan menit să pulverizeze încrederea în instituţiile statului român”
„Îngrozitor este că, din dorinţa domnului Bolojan de a deveni preşedinte al ţării în anul 2030, dacă PNL va rămâne în această zodie nefastă, partidul va fi transformat într-un buzdugan menit să pulverizeze încrederea în instituţiile statului român. Deja, acest proces este vizibil prin atacurile dezlănţuite şi nejustificate împotriva Preşedintelui, împotriva Justiţiei, împotriva Parlamentului şi, în general, împotriva oricui îndrăzneşte să nu fie de acord cu domnul Bolojan”, a afirmat Veştea.
El le-a transmis un mesaj „colegilor liberali”, menţionând că îşi asumă să conducă un nou guvern cu responsabilitate.
„Colegilor mei liberali, care astăzi se simt dezamăgiţi, le spun că Partidul Naţional Liberal a trecut prin lupte şi mai grele şi a ieşit învingător. Sper ca, în cel mai scurt timp posibil, să avem un Guvern pe care îmi asum să îl conduc cu responsabilitate, în spiritul valorilor pe care acest partid le apără de peste 150 de ani. Din acest Cabinet, sigur vor face parte mai mulţi liberali decât din Guvernul Bolojan sau din noua conducere care se prefigurează pentru Partidul Naţional Liberal. Sunt optimist că, odată cu instalarea noului Guvern, multe dintre relele petrecute în ultima perioadă vor fi înlăturate şi îndreptate. Aşa cum am spus, prioritatea acum este guvernarea României şi, după atingerea acestui obiectiv, vom putea discuta pe îndelete şi despre ce se întâmplă în PNL”, a susţinut el.
Vineri, Adrian Veştea a afirmat că el consideră „profund anormal” refuzul de a se prelungi cu o săptămână termenul pentru Congresul partidului. „Nu voi gira printr-o candidatură acest simulacru democratic prin care se instalează dictatura în partid”, a anunţat el, menţionând că ia în considerare toate demersurile de contestare statutară şi legală a acestui Congres, pe care îl consideră „un demers nestatutar şi nelegal”.
Cu o zi înainte, Veştea îşi anunţa candidatura la şefia PNL şi cerea mutarea Congresului PNL pe 28 iunie, el arătând că intenţionează să prezinte o moţiune concentrată pe responsabilitatea faţă de România, în cadrul unui parteneriat politic onest cu preşedintele României. Veştea spunea că este nevoie de o schimbare profundă de optică la vârful partidului şi precizează că este convins de faptul că Ilie Bolojan nu va refuza o confruntare democratică în care amândoi pornesc cu oportunităţi egale. Potrivit lui Veştea, este un gest de minimă decenţă democratică.
„Dacă facem asta, tensiunea politică din partid va scădea şi cred că, în felul acesta, putem găsi o formulă de a merge înainte, împreună, uniţi”, mai spunea Adrian Veştea.