Românii cu venituri mici ar putea beneficia din iunie de un nou mecanism de sprijin pentru plata facturilor la energie electrică. Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat că Ministerul Muncii are termen până pe 15 iunie pentru a propune o soluție concretă, sub forma unui voucher sau card de energie. Aceste ajutoare noi vor fi destinate celor care „au cu adevărat o greutate” în a-și plăti facturile.
Românii cu venituri mici ar putea beneficia din iunie de un nou mecanism de sprijin. Statul promite ajutoare noi pentru plata facturilor la energie electrică. Potrivit ministrului Energiei, măsura va fi adresată strict celor vulnerabili, aflați în situații dificile.
„Pe ei, statul îi va proteja în continuare printr-un mecanism dedicat și cred că așa este cel mai corect, ca sprijinul statului să meargă cu prioritate către românii care au cea mai nevoie”, a declarat Burduja, după respingerea moțiunii simple împotriva sa, în plenul Senatului.
Ministrul Energiei a subliniat că, în acest moment, schema de plafonare și compensare a fost prelungită până la 1 iulie, împreună cu o serie de scenarii pregătite pentru perioada următoare.
„Se pot întâmpla multe până în 1 iulie, suntem pregătiți pentru mai multe scenarii”, a afirmat Burduja.
Pentru cei care consumă peste 300 kWh pe lună, Burduja spune că există oferte mai mici de preț pe piața liberă. Ministrul Energiei recomandă consumatorilor să acceseze site-ul ANRE pentru a alege cea mai bună ofertă.
Sebastian Burduja a precizat că prioritate pentru aceste ajutoare vor avea românii aflați în sărăcie energetică, dar și cei care folosesc aparate medicale acasă și au un consum mai mare. Mecanismul va viza exact aceste categorii.
„E important ca românii să intre pe site-ul ANRE și să-și aleagă oferte de furnizare competitivă, foarte bună, cea care le convine cel mai mult. Cu cât mai din timp, cu atât mai bine”, a completat ministrul.
Burduja a mai spus că soluția reală pentru stabilitatea prețurilor este creșterea producției interne de energie: „Asta înseamnă să nu mai depindem de alții, să nu mai apelăm la importuri când este secetă sau nu bate vântul.”
Ministrul a anunțat un program masiv de investiții de 14 miliarde de euro, care va aduce rezultate pe termen mediu.
„Anul trecut, 1.251 MW au fost instalați în sistem, înseamnă cât opt ani la un loc înainte. Anul acesta vrem să dublăm această performanță.”, a precizat Burduja
Pentru consumatorii casnici care folosesc gaze naturale, Burduja spune că nu există motive de îngrijorare. Schema de plafonare pentru gaze rămâne în vigoare până la 1 aprilie 2025.
„România va avea în continuare al patrulea cel mai ieftin gaz din UE”, a spus ministrul.