Guvernul a aprobat recent două hotărâri care vizează scheme de ajutor financiar, cuprins între 200 și 3.000 de euro, pentru culturile de usturoi şi cele de cartofi pentru consum.
„Au fost aprobate cele două proiecte care vizează susținerea sectorului agricol, în domeniul vegetal, atât programul de susținere a producției de usturoi, precum și stabilirea unor măsuri de verificare și control al acestei producții în 2023. Schema de ajutor se va aplica pe întregul teritoriu al țării, iar impactul bugetar este de 29,7 miloane lei, beneficiarii fiind producătorii agricoli persoane fizice, producătorii agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și familiale și producători agricoli persoane juridice. Cea de-a doua schemă de ajutor pentru producători vizează cartoful de consum, prin această schemă fiind asigurată susținerea producției de cartof de consum într-o sumă totală de 14,8 milioane de lei, cuantumul pentru fiecare beneficiar fiind de 200 euro/ hectar.”, a transmis purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a anunţat, joi, că Guvernul va aproba două hotărâri care vizează scheme de ajutor de minimis pentru cultura usturoiului şi a cartofului.
„Astăzi avem două acte normative de importanţă deosebită, pentru două produse care necesită susţinere şi stimularea noastră – şi o facem de fiecare dată. Este vorba de un sprijin de minimis pentru cultura usturoiului şi a cartofului, ştiindu-se că cele două culturi au avut un regres înregistrat în ultima perioadă. Şi prin stimularea pe care am făcut-o, spun eu, permanent şi insistent, cu sume corespunzătoare, suprafaţa a reuşit să crească în România, iar balanța acestor produse începe să se înregistreze într-un progres pe care îl dorim cu toţii, în perspectiva asigurării nevoilor interne”, a spus el în debutul şedinţei de guvern.
„Prin schema propusă, în acest an, pentru susţinerea producţiei de usturoi se stabileşte un cuantum de 3.000 euro/ha cultivat cu usturoi, suprafaţa minimă eligibilă fiind de 0,3 ha. Calculul sprijinului se face proporţional cu suprafaţa de pe care s-a obţinut o cantitate minimă de 3.000 kg/ha”, se arată în nota de fundamentare.
Totodată, pentru susţinerea producţiei de cartof de consum s-a propus un cuantum de 200 euro/ha, suprafaţa minimă eligibilă fiind de 0,3 ha. Calculul sprijinului se face proporţional cu suprafaţa efectiv cultivată cu cartof de consum de pe care s-a obţinut o cantitate minimă de 15 t/ha cartof de consum.
În Ședința de Guvern din data 04 mai 2023 a fost adoptată o Hotărâre prin care se aprobă schema „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a producției de cartof de consum”, în anul 2023.
Scopul vizează acordarea unui sprijin pentru susținerea producției de cartof de consum. Suma totală alocată este de 14.800.000 lei, reprezentând echivalentul a maximum 2.960.000 euro, iar cuantumul per beneficiar este de 200 euro/ha. Pentru a obține sprijinul financiar, cultivatorii trebuie să obțină o producție minimă de 15 tone/ha, din care să comercializeze cel puțin 6 tone/ha până la data de 17 noiembrie.
Pentru a putea beneficia de sprijin financiar, producătorii agricoli trebuie să respecte următoarele condiții de eligibilitate:
să utilizeze o suprafață cultivată cu cartof de consum de minimum 0,3 ha inclusiv;
să obțină o producție de minimum 15 tone/ha de pe suprafața înscrisă în program, din care să comercializeze cel puțin 6 tone/ha până la data de 17 noiembrie a anului de cerere;
să fie înregistrați în evidențele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafețele cultivate cu cartof de consum, în anul 2023;
să facă dovada producției minime realizate prin documente justificative, în funcție de forma de organizare, respectiv: copia rapoartelor fiscale de închidere zilnică / factura / fila/filele din carnetul de comercializare.
Beneficiarii pot fi din următoarele categorii:
a) producătorii agricoli persoane fizice care dețin atestat de producător, valabil pana la 31 decembrie 2023;
b) producătorii agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale, constituite potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008;
c) producătorii agricoli societăți agricole, constituite potrivit prevederilor Legii nr. 36/1991;
d) producătorii agricoli persoane juridice.
Pentru înscrierea în Program pentru acest ajutor financiar se va depune o cerere însoțită de următoarele documente:
a) copie a B.I./C.I. solicitant sau al/a reprezentantului legal daca cererea este depusă prin reprezentant legal/împuternicit;
b) copie a atestatului de producător valabil până la 31 decembrie 2023;
c) împuternicire/procură notarială și o copie a B.I./C.I a unui reprezentant, după caz;
d) copie a certificatului de înregistrare la Oficiul Național al Registrului Comerțului/Registrul național al asociațiilor și fundațiilor sau a actului în baza căruia își desfășoară activitatea;
e) dovadă cont activ bancă/trezorerie;
f) adeverința în original, din Registrul agricol conform înscrisurilor aferente anului 2023, are atesta suprafața de teren cultivată cu cartof de consum utilizată de solicitant în baza oricărui act juridic care conferă dreptul de folosință asupra terenului în cauză;
g) declarații pe propria răspundere.
Cererea de înscriere în program trebuie depusă începând cu data intrării în vigoare a actului normativ și până cel târziu data de 19 mai, inclusiv. Valorificarea producției se va face până cel târziu la data de 17 noiembrie, inclusiv, iar depunerea documentelor justificative se va realiza până la 20 noiembrie, inclusiv. Ulterior, Direcțiile Agricole Județene transmit situația centralizatoare la MADR – DGBFFE – până la data de 5 decembrie inclusiv.
În Ședința de Guvern din data 4 mai 2023 a fost adoptată o Hotărâre prin care se aprobă schema de ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a producției de usturoi, precum și pentru stabilirea unor măsuri de verificare și control al acesteia, în anul 2023, potrivit Regulamentului (UE) nr. 1408/2013, care va fi implementată de către direcțiile pentru agricultură județene și oficiile fitosanitare județene.
”Continuăm acest Program demarat în anul 2019, care și-a dovedit din plin utilitatea asigurând o producție calitativă și cantitativă de usturoi românesc pentru consum. Iată că oferim predictibilitatea de care este nevoie pentru stabilitatea producătorilor și pentru asigurarea accesului consumatorilor la produsele românești, obținute prin munca fermierilor noștri.”, a declarat ministrul Petre Daea.
Schema se va aplica pe întreg teritoriul României în anul 2023, iar impactul bugetar este de 29.700.000 lei, reprezentând echivalentul a maxim 6.001.200 euro.
Beneficiarii pot fi producători agricoli persoane fizice, producători agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale, producători agricoli persoane juridice.
Pentru a obține sprijinul financiar, beneficiarii trebuie să utilizeze o suprafață cultivată cu usturoi de minim 3.000 mp și să obțină o producție de minim 3 kg usturoi/10 mp. Cuantumul maxim al ajutorului este de 3.000 euro/ha și se acordă proporțional cu suprafața efectiv cultivată.
Depunerea cererilor se va realiza până la data de 31 mai inclusiv, iar valorificarea producției se va face în perioada 1 iunie – 21 noiembrie inclusiv.
Documentele justificative, respectiv copia rapoartelor fiscale de închidere zilnică/factura/fila/filele din carnetul de comercializare, se vor depune până la data de 29 noiembrie inclusiv.