NEWS

OMV Petrom a donat Centrului de Transfuzie Sanguină din București o unitate mobilă de transport

OMV Petrom a donat Centrului de Transfuzie Sanguină din București o unitate mobilă de transport
sursa foto: Mediaflux.ro

Compania OMV Petrom, considerată cea mai mare companie integrată de energie din Europa de Sud-Est, a făcut o donație importantă în cursul zilei de marți, după ce a donat mijloc modern de transport al sângelui și produselor din sânge Centrului de Transfuzie Sanguină București.

OMV Petrom a donat Centrului de Transfuzie Sanguină din București o unitate mobilă de transport

Alina Petrescu, Director Comunicare și Sustenabilitate OMV Petrom a explicat că gigantul energetic colaborează de un deceniu cu Centrul de Transfuzii București

„Colaborăm cu Centrul de Transfuzii București de peste 10 ani. În cadrul companiei, organizăm regulat campanii de donare de sânge, în ultimii 3 ani am avut aproape 500 de colegi voluntari. Chiar astăzi, circa 100 de colegi donează sânge în cadrul colectei mobile organizate la Petrom City. Le mulțumim partenerilor de la Centrul de Transfuzie București și de la Smart Society pentru dedicare și sperăm ca această unitate mobilă să ajute la salvarea a cât mai multor vieți.”, a explicat Alina Petrescu.

Ajutor important! OMV Petrom a donat Centrului de Transfuzie Sanguină din București o unitate mobilă de transport
sursa foto: Mediaflux.ro

Vehiculul, deosebit de important

Unitatea mobilă destinată Centrului de Transfuzie Sanguină București vine cu dotări de ultimă generație pentru transportul în condiții optime a sângelui și a componentelor sanguine pentru transfuzie. Astfel, în cazul crizelor de sânge pentru spitalele din București, sângele colectat de alte centre de transfuzie din țară poate fi transferat în condiții de siguranță.

Dr. Doina Goșa, șefa Centrului de Transfuzie Sanguină București spune că este vorba de o premieră pentru România.

„Unitatea Mobilă de Transport Sânge (UMTS) este o premieră pentru România. Mașina ne va oferi posibilitatea să fim mult mai mobili, să transportăm sânge acolo unde este nevoie, în condiții de siguranță. Toate acestea vor contribui la creșterea numărului de donatori de sânge din România, dar și la scăderea timpilor de transport către spitale, pentru situații de urgență. Sperăm ca într-un an de zile să creștem cu aproximativ 10% numărul de donatori de sânge față de câți sunt acum.”, a explicat Dr. Doina Goșa, șefa Centrului de Transfuzie Sanguină București.

„Sunt foarte mulți pacienți care așteaptă ca spitalele să procure necesarul de sânge. Toate acestea au ca scop eficientizarea sistemului de transfuzie și redistribuirea sângelui acolo unde este nevoie. Nu este suficient să mergem să donăm o singură dată, pentru că nevoia de sânge este constantă, astfel că România are nevoie permanent de donatori.”, a transmis și Dragoș Mutașcu, președinte Donorium.

Dragoș Mutașcu, președinte Donorium
Dragoș Mutașcu, președinte Donorium sursa foto: Mediaflux.ro

Sânge pentru 60 de spitale publice și private din București

Pe baza donațiilor, Centrul de Transfuzie București furnizează sânge către 60 de spitale publice și private din București.

Acțiunea face parte din proiectul Donorium, al asociației Smart Society. Donorium, este unul dintre cele mai importante proiecte pentru promovarea donării de sânge în România, cu peste 100.000 de donări intermediate. Obiectivul Donorium este susținerea tehnică și informațională a sistemului de transfuzie, astfel încât donatorilor și profesioniștilor din sistem să le fie ușurată activitatea.

OMV Petrom este cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, cu o producție anuală de țiței și gaze la nivel de grup de aproximativ 43 milioane bep în 2022. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual și operează o centrală electrică de înaltă eficiență de 860 MW. Pe piața distribuției de produse petroliere cu amănuntul, Grupul este prezent în România și în țările învecinate prin intermediul a aproximativ 780 benzinării, sub două branduri, OMV și Petrom.

Ajutor important! OMV Petrom a donat Centrului de Transfuzie Sanguină din București o unitate mobilă de transport
sursa foto: Mediaflux.ro

Anumite voci spun că OMV Petrom ar încerca să mai spele astfel din rușinea apărută în urma scandalului privind taxa de solidaritate pe care compania trebuie să o plătească în România după decizia luată la nivel european.

toma@mediaflux.ro Toma Enescu are o pasiune pentru presă, literatură și politică. Îi place să fie informat și este mereu la curent cu ce se întâmplă în ... vezi toate articolele