SHOWBIZ

Albert NBN, trapperul care a înjurat România pe scena la ”Beach, Please!”, amendat cu 3.000 lei

Albert NBN trapperul care a înjurat România pe scena la Beach Please amendat cu 3.000 lei
sursa foto: News.ro

Trapperul Albert NBN, care a înjurat România la Festivalul ”Beach, Please!” a primit trei amenzi de câte 1000 de lei, pentru “încălcarea unor norme de convieţuire socială”.

“Pe timpul desfăşurării festivalului Beach, Please, în urma autosesizării forţelor de ordine, au fost aplicate trei sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.000 lei fiecare, unui artist care, în cadrul versurilor interpretate pe scenă, a folosit un limbaj vulgar şi expresii jignitoare, inclusiv la adresa României. Persoana în cauză a fost sancţionată conform art. 2, alin. (1) din Legea nr. 61/1991, republicată, privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice”, au transmis, miercuri, reprezentanţii Grupării Mobile de Jandarmi Constanţa.

Festivalul ”Beach, Please!” a avut loc în perioada 9 – 13 iulie.

Deputatul Dumitru Coarnă a depus o plângere penală la Parchetul General, în care îl acuză pe artist de incitare la ură şi ofensă adusă simbolurilor naţionale.

”Îmi iubesc ţara, dar nu suport ceea ce face statul din ea. Nu am jignit românii, am vorbit despre frustrarea unei generaţii care nu se mai regăseşte în deciziile celor de sus”, a spus Albert NBN.

Născut în 2004, Albert NBN, Albert Constantin, pe numele său real, este în momentul de faţă unul dintre cei mai cunoscuți reprezentanți ai genului trap din România, un stil muzical urban ce a prins amploare în ultimii ani.

Albert NBN, care a înjurat România la „Beach, Please!”. A păstrat porecla tatălui

A debutat cu piesa „M6”, o colaborare cu MGK666, care face referire la cartierul Militari din sectorul 6 al Capitalei, locul unde a crescut, care a adunat peste 14 milioane de vizualizări pe YouTube și a transformat rapid numele Albert NBN într-o revelație a muzicii trap.

Astfel, tânărul a strâns aproape 600.000 de abonați pe YouTube și are în jur de 218.000 de ascultători lunari pe Spotify.

Numele de scenă provine de la tatăl său, Ion Valentin Constantin, un personaj cunoscut în presă pentru legăturile sale cu lumea interlopă şi implicarea în mai multe dosare penale, cunoscut în cartierul Militari drept „Vali Nebunu” (NBN).

De altfel, Albert a făcut referire la această situație în versurile sale: „Acum câțiva ani, Beto era prost, dar s-a trezit când l-au băgat pe ta-su jos”, făcând aluzie la arestarea tatălui său în urma unui dosar de șantaj.

Familia și legăturile cu lumea interlopă

În 2024, casa lui Albert a fost percheziționată în cadrul unui dosar de șantaj și camătă, în care tatăl său, Vali Nebunu, era vizat alături de mai mulți interlopi notorii din București și împrejurimi, printre care Marius Costea zis Țâru, Mihai Ionuț Laurențiu zis Laur și Adrian Vasile.

În același an, presa a relatat un incident violent în care tatăl lui Albert a fost bătut de Costeluș Litrașu, unul dintre cei mai periculoși interlopi din Chiajna, cunoscut pentru implicarea sa în răfuieli sângeroase, potrivit Fanatik.

Conform unor surse, după ce a fost chemat la o întâlnire pentru a clarifica anumite conflicte, Vali Nebunu a fost atacat fizic de Litrașu, care l-a doborât la pământ și a avertizat însoțitorul său să nu intervină.

Incidentul nu a fost raportat de tatăl lui Albert, dar a ajuns la urechile autorităților, care au solicitat reîncarcerarea lui Litrașu.

Are doar 6 clase

Într-un podcast, chiar Albert NBN a mărturisit că nu a fost atras de școală și că a abandonat cursurile după clasa a șasea, spunând că, de fapt, a învățat doar până în clasa a patra.

„Nu (am terminat școala, n.r.). Eu oricum mă duceam la școală să râd. Nu mi-a plăcut, frate, nu s-a legat de nicio culoare de mine! Adică am învățat, nu știu, până într-a patra. Ce înveți până în a patra? Că nici nu înveți. La modul că mă punea mama să fac teme. Dar după a cincea, a șasea… ce a șasea, că… Dar nu, că a șaptea n-am terminat-o”, declara el nonşalant în cadrul unui podcast la care a fost invitat.

„Pe mine nu m-a ajutat şcoala”

Cu aceeaşi degajare, Albert a recunoscut şi că are greșeli frecvente în exprimare. „Și ce dacă?”, a concluzionat, însă, el, afirmând că important este că încearcă educe publicul tânăr, sfătuindu-şi fanii să nu se drogheze şi să meargă la şcoală.

„Aici e de capul tău, c…, cum ar fi, la școală te duci să înveți să vorbești corect. La modul virgulă, cratimă. Înțelegi? Dar așa… Matematică nu știu. Uite, chiar încerc să scot ceva bun din școală, dar nu pot, frate. Încerc să le zic copiilor că e bine să meargă la școală, dar nu pot să spun asta din punctul meu de vedere, că pe mine nu m-a ajutat școala.

Dar ei să se ducă la școală, că poate nu toată lumea are norocul să doarmă pe-o ureche: nu mai mergi la școală și peste două luni faci bani. Pe urmă, dacă nu ai nici școală și nu faci nici bani, păi unde dracu te angajezi?”, spune traperrul.

claudiu.popa@mediaflux.ro - Claudiu Popa este jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Cochetează cu presa încă din liceu, când a scris la ziarele Informația Prahovei sau Actualitatea Prahoveană. ... vezi toate articolele