Alegeri 2024. Deputatul Dan Cristian Popescu a afirmat, miercuri, că i s-a propus să fie candidatul PSD pentru funcţia de viceprimar general al Capitalei. El va fi prima nominalizare a social-democraților pe lista de consilieri generali. Inițial, numele său a fost vehiculat pentru a fi candidatul alianței la Primăria Sectorului 2.
La scurt timp de la începerea ședinței Consiliului Național al PSD Dan Cristian Popescu a declarat că a acceptat noua funcție propusă.
“Am avut o discuţie cu preşedintele partidului şi cu conducerea organizaţiei Bucureşti şi cu conducerea organizaţiei Sectorului 2 şi mi s-a propus să fiu candidatul PSD pentru funcţia de viceprimar general, o să candidez pe listele de Consiliu General. (…) Cred că mă simt mai bine în administraţia publică locală pentru că am mai multă experienţă acolo şi cred că pot să fac mai multe lucruri pentru bucureşteni acolo”, a afirmat miercuri, Dan Cristian Popescu.
Întrebat despre șansele lui medicului Cătălin Cîrstoiu, Popescu a spus că este direct interesat acum, întrucât este și candidatura sa în joc.
”Nu putem spune că este târziu, fiecare candidat are șansa lui. Sper ca parcursul profesional al domnului Cîrstoiu să îl ajute în această campanie și să fie o opțiune validă de vot și de ce nu să fie viitorul primar general, mă interesează mai mult acum pentru că candidez și eu pentru poziția de viceprimar general, a conchis Popescu.
Deputat PSD și fostul viceprimar al Sectorului 2, va fi de acum mâna dreptă a candidatului alienței la Prămăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu.