NEWS

Alegeri prezidențiale 2024. Coaliția se reunește miercuri pentru a stabili data alegerilor prezidențiale. PNL le-ar vrea în decembrie, PSD în septembrie

Alegeri prezidențiale 2024. Coaliția se reunește miercuri pentru a stabili data alegerilor prezidențiale. PNL le-ar vrea în decembrie PSD în septembrie
sursă foto: INQAM PHOTOS

Alegeri prezidențiale 2024. Coaliţia de guvernare se reuneşte miercuri, 19 iunie, pentru a discuta despre data alegerilor prezidenţiale, adică momentul în care va fi ales noul președinte al României pe fondul neînţelegerilor dintre PNL şi PSD privind calendarul acestui scrutin. Liberalii vor ca alegerile să aibă loc în decembrie, în timp ce social-democraţii în septembrie.

Ședinţa va avea loc după 18.30, la Vila Lac, iar întâlnirea ar urma să se tranşeze acest subiect, pentru că Guvernul este presat de timp să dea actele normative pentru calendarul acestor alegeri.

PSD și PNL au avut un acord privind alegerile prezidențiale, care trebuie respectat, pentru că altfel ar fi un semn de neseriozitate, declară la RFI vicepreședintele PSD Gabriel Zetea. Liberalii vor mutarea scrutinului din septembrie, în timp ce social-democrații nu sunt de acord.

Alegeri prezidențiale 2024. Coaliția se reunește miercuri pentru a stabili data alegerilor prezidențiale. PNL le-ar vrea în decembrie, PSD în septembrie

Liderii coaliţiei de guvernare se reunesc, miercuri, în şedinţă, pentru a discuta despre data alegerilor prezidenţiale, în contextul în care PSD îşi doreşte ca acestea să aibă loc în luna septembrie iar liberalii ar vrea în luna decembrie, odată cu alegerile parlamentare.

Surse din coaliţie au precizat pentru News.ro că şedinţa va avea loc după întrevederea premierului Marcel Ciolacu cu cu preşedintele Italiei, Sergio Mattarella, de la ora 18.00, la Palatul Victoria şi ar putea avea loc la Vila Lac.

Varianta unei candidaturi comune PSD-PNL la alegerile prezidenţiale a fost scoasă din discuţie, după ce ambele partide au anunţat că vor avea propriul candidat la alegerile pentru şefia statului. Liberalii au transmis, neoficial, că singura variantă ca la alegerile prezidenţiale să se meargă cu un caniddat comun este susţinerea de către social-democraţi a lui Nicolae Ciucă.

În privinţa datei alegerilor prezidenţiale, PSD insistă ca acestea să aibă loc în luna septembrie, aşa cum s-a stabilit iniţial în coaliţia de guvernare. Liberalii doresc ca acestea să aibă loc în decembrie, motivând că organizarea scrutinului în septembrie ar încurca activitatea din şcoli şi, în plus, campania electorală în luna august ar fi una atipică, ţinând cont că este o lună de vacanţă.

Pe de altă parte, surse au precizat că PSD îşi doreşte luna septembrie pentru prezidenţiale, fiind luna în care va intra în vigoare recalcularea pensiilor, cu impact asupra electoratului, în special pensionari, electoratul tradiţional al PSD.

Potrivit surselor, există şansa ca la această şedinţă să se tranşeze subiectul calendarului pentru alegerile prezidenţiale, pentru că Guvernul este presat de timp să dea Hotărârea privind data alegerilor

Gabriel Zetea: Nu considerăm oportună rediscutarea datei alegerilor prezidențiale

Gabriel Zetea spune că data alegerilor prezidențiale trebuie să rămână luna septembrie.

”Eu nu cred că se va mai stabili data alegerilor prezidențiale, ea a fost deja stabilită în primăvară, atunci când cele două partide, coaliția PSD-PNL, s-au întâlnit, am discutat atunci pentru calendarul electoral pentru întreg anul 2024. Le aduc aminte colegilor din PNL, care poate au uitat din cauza euforiei rezultatelor de la alegerile locale și europarlamentare că principala condiție pe care premierul Marcel Ciolacu și președintele PSD a pus-o atunci în coaliție vizavi de devansarea alegerilor locale a fost asta, stabilirea unui calendar electoral pentru întreg anul 2024”, a declarat Gabriel Zetea.

Vicepreședintele social-democrat le cere liberalilor să respecte înțelegerile din coaliție.

”Atunci, noi, PSD, am acceptat cererea PNL de a devansa alegerile locale, de a le aduce odată cu alegerile europarlamentare, am cerut atunci devansarea alegerilor prezidențiale și mutarea lor în luna septembrie și alegerile parlamentare în luna decembrie. Colegii de la PNL au fost de acord, s-a luat o decizie în coaliție. În acest moment, nu considerăm oportun rediscutarea datei alegerilor prezidențiale din luna septembrie, pentru că până la urmă e și un semn de neseriozitate”, a completat liderul social-democrat.

Gabriel Zetea precizează că acordul din coaliție privind calendarul alegerilor din 2024 a salvat PNL.

”Nu înțeleg, ce facem acum, stabilim calendarul electoral, mutăm alegerile, în funcție de interesul unui partid, interesul electoral al unui singur partid? Am zis că vrem să evităm acest lucru, atunci, în luna martie, când am discutat la începutul anului. PNL și-a creat deja un avantaj pentru alegerile europarlamentare, în sensul în care prin introducerea în jocul electoral a alegerii primarilor, scorul PNL a crescut față de ce aveau în sondaje în acel moment, erau pe locul trei, în spatele AUR, acum sunt partidul de pe locul doi și asta și datorită ajutorului primit până la urmă, prin devansarea alegerilor locale. Acum, pare că nu le convin alegerile prezidențiale în luna septembrie și ar încerca să le mute din nou. Deci încercăm așa să câștigăm la masa verde niște alegeri, doar creându-ne un avantaj, iar cu asta nu este de acord PSD”, mai spune Zetea.

[email protected] - Claudiu Popa este jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Cochetează cu presa încă din liceu, când a scris la ziarele Informația Prahovei sau Actualitatea Prahoveană. ... vezi toate articolele
Parteneri
Un japonez a provocat o undă de șoc pe rețelele sociale când a arătat ce a mâncat și cum a trăit 21 de ani ca să se pensioneze devreme
Un japonez a provocat o undă de șoc pe rețelele sociale când a arătat ce...
Locul unic care este o adevărată capodoperă a naturii. Se află în inima României, dar puțini știu de el
Locul unic care este o adevărată capodoperă a naturii. Se află în inima României, dar...
MApN despre noile atacuri ruseşti lângă graniţa României: două avioane F-16 au fost ridicate de la sol pentru monitorizarea situaţiei
MApN despre noile atacuri ruseşti lângă graniţa României: două avioane F-16 au fost ridicate de...
Ce a făcut Mircea Badea la un hotel de la granița cu Ucraina: ”Minunăție”
Ce a făcut Mircea Badea la un hotel de la granița cu Ucraina: ”Minunăție”
Ea este soția profesorului cu fustă de la Universitatea din București. Bridget și Andrei Nae sunt căsătoriți de ani buni
Ea este soția profesorului cu fustă de la Universitatea din București. Bridget și Andrei Nae...
Sectorul din București unde vor fi amplasate căsuțe pentru pisicile fără stăpân. Anunțul care-i va bucura pe toți iubitorii de animale
Sectorul din București unde vor fi amplasate căsuțe pentru pisicile fără stăpân. Anunțul care-i va...
Criză la nivel global provocată de o eroare de funcţionare a mii de sisteme Microsoft. Bănci, posturi TV, companii aeriene cad unele după altele şi au operaţiunile blocate. Cine este responsabil
Criză la nivel global provocată de o eroare de funcţionare a mii de sisteme Microsoft....
Cine este femeia din Râmnicu Vâlcea care a reuşit să transforme un magazin deschis în anii '90 într-un imperiu cu 120 de magazine, fabrici şi afaceri de sute de milioane de lei
Cine este femeia din Râmnicu Vâlcea care a reuşit să transforme un magazin deschis în...
Apare un post de televiziune în România. A primit deja acordul CNA, când se va lansa
Apare un post de televiziune în România. A primit deja acordul CNA, când se va...
Statul află TOTUL despre tine. Apare al doilea CNP. Cine e obligat legal să îl dețină
Statul află TOTUL despre tine. Apare al doilea CNP. Cine e obligat legal să îl...
Averea ascunsă a Regelui Charles. Cât de bogat este monarhul
Averea ascunsă a Regelui Charles. Cât de bogat este monarhul
Statele Unite au declasificat numărul focoaselor nucleare deţinute
Statele Unite au declasificat numărul focoaselor nucleare deţinute
Alexandru Rafila a dat lovitura. Averea ministrului Sănătăţii a explodat după ce companiile unde avea sute de mii de lei investiţi au făcut spectacol pe bursă
Alexandru Rafila a dat lovitura. Averea ministrului Sănătăţii a explodat după ce companiile unde avea...
„Sunt unele luni în care nu îmi permit să am o relaţie. Şi nu câştig puţin”
„Sunt unele luni în care nu îmi permit să am o relaţie. Şi nu câştig...
Cât câștigă Nicoleta Voica la un eveniment. Tarif de lux pentru artistă
Cât câștigă Nicoleta Voica la un eveniment. Tarif de lux pentru artistă
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!
Este bomba zilei! Rezultate admitere liceu 2024. Topul primelor 15 specializări în București
Este bomba zilei! Rezultate admitere liceu 2024. Topul primelor 15 specializări în București
Andreea Raicu a făcut furori la plajă, la 47 de ani. Cum a apărut vedeta în vacanța din Italia FOTO
Andreea Raicu a făcut furori la plajă, la 47 de ani. Cum a apărut vedeta...