S-a emis Ro-Alert luni dimineață, după ce sistemele radar ale MApN au interceptat noi drone la granițele țării. Spațiul aerian al țării este din nou în vizorul pericolelor, la doar câteva ore după ce duminică două drone rusești de tip Gerbera au fost identificate pe teritoriul României.
Sistemul de supraveghere radar al MApN a detectat, în dimineaţa zilei de luni, în jurul orei 06:00, semnale intermitente, în spaţiul aerian al Republicii Moldova, zona Cahul, unul dintre ele apărând ulterior în zona Târgu Bujor, judeţul Galaţi.
Potrivit unui comunicat al MApN, două aeronave F-16 ale Forţelor Aeriene Române, din Baza 86 Aeriană de la Borcea, şi un un elicopter IAR-330 SOCAT au fost ridicate de la sol pentru monitorizarea situaţiei.
„Centrul Naţional Militar de Comandă (nucleu) a notificat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă cu privire la instituirea măsurilor de alertare a populaţiei din zona vizată. Un mesaj RO-ALERT a fost transmis la ora 06:12”, informează MApN.
Amintim că duminică, MApN a identificat două drone rusești, de tip Gerbera, pe teritoriul țării. Una a fost identificată la Costinești, iar alta la Gura Portiței, în Jurilovca.
Înc o dronă a fost detectată, duminică, la malul Mării Negre, la scurt timp după ce, în Costinești, a fost descoperită o dronă de tip Gerbera. A doua dronă, tot Gerbera, a ajuns în zona Gura Portiței, comuna Jurilovca, transmite MApN. Drona de la Gura Portiței avea încărcătură explozivă.
„Duminică, 23 august, o echipă de scafandri de luptă EOD din cadrul Forțelor Navale Române s-a deplasat, la bordul unei nave a Gărzii de Coastă, în raionul Gura Portiței, pentru verificarea unui obiect plutitor suspect. În urma verificărilor efectuate, echipa EOD a confirmat prezența unui fragment de dronă aeriană, model Gerbera, care prezenta încărcătură explozivă. Obiectul a fost neutralizat la fața locului, în condiții de siguranță”, au transmis reprezentanții MApN.
Potrivit Ministerului Apărării, drona din Costinești nu avea încărcătură explozivă, iar pentru verificări a fost trimis un elicopter Puma Naval al Forțelor Navale Române. La intervenție au participat și echipaje ale Ministerului Afacerilor Interne.
„Un elicopter Puma Naval al Forţelor Navale Române a fost trimis în zonă pentru a participa, alături de mijloace ale Ministerului Afacerilor Interne, la acţiunile de cercetare şi verificare. În urma acestora, a fost observat un obiect cu aspect de dronă. O echipă de scafandri de luptă EOD din cadrul Forţelor Navale Române s-a deplasat în zona indicată, la bordul unei nave aparţinând Gărzii de Coastă, şi a identificat un corp de dronă de tip Gerbera”, a transmis MApN în legătură cu prima dronă.
Știrea este în curs de actualizare….