NEWS

Alertă alimentară în magazinele din țară: Condimente retrase de pe piață pentru că pot conține fragmente de metal și cauciuc

Alertă alimentară în magazinele din țară Condimente retrase de pe piață pentru că pot conține fragmente de metal și cauciuc

Trei produse marca Knorr şi unul Delikat vor fi retrase din magazine. A fost emisă o alertă alimentată cu privire la pachete care pot conţine fragmente de metal şi cauciuc şi, prin urmare, nu sunt adecvate pentru consum. 

Condimente Knorr și Delikat, retrase din magazine

„Unilever a decis să retragă de pe piaţă un număr limitat de pachete din sortimentele Delikat Borş Magic cu legume, Knorr – punga magică – condimente pentru porc cu usturoi şi afumătură, Knorr supă cu pui cu tăiţei şi Knorr fix pentru pui crocant cu usturoi. S-a constatat că, din cauza avarierii unui echipament din fabrică, unele pachete pot conţine fragmente de metal şi cauciuc şi, prin urmare, nu sunt adecvate pentru consum”, se menţionează în comunicat.

Această retragere vizează produsele: Delikat Borş Magic cu legume (Lotul 528003C93, data de valabilitate până la 31.10.2026), Knorr pungă magică, condimente pentru porc (Loturile 528630C93 şi 528730C93, data de valabilitate până la 31.01.2027), Knorr supă cu pui cu tăiţei (Lotul 527810C93, data de valabilitate până la 31.10.2026) şi Knorr fix pentru pui crocant cu usturoi (Lotul 528008C93, data de valabilitate până la 30.04.2027).

Cei care dețin condimentele menționate le pot returna în magazine

„Toate celelalte produse Delikat şi Knorr sunt complet sigure pentru consum şi respectă standardele stricte de calitate şi siguranţă ale companiei Unilever. Dacă deţineţi unul sau mai multe pachete de Delikat Borş Magic cu legume, Knorr – punga magică – condimente pentru porc cu usturoi şi afumătură, Knorr supă cu pui cu tăiţei şi Knorr fix pentru pui crocant cu usturoi, din loturile menţionate, vă rugăm să nu îl consumaţi şi să îl returnaţi în magazinul de unde l-aţi cumpărat pentru a primi banii înapoi – sau să contactaţi Serviciul pentru Clienţi la: 0800.150.150. Procesele noastre de producţie sunt atent monitorizate pentru a asigura cele mai înalte standarde de siguranţă alimentară, a fost un caz izolat şi măsurile luate vor preveni apariţia unor situaţii similare”, precizează producătorul

Unilever a mai transmis că îşi desfăşoară activităţile sale de producţie conform celor mai înalte standarde internaţionale de calitate şi siguranţă. Orice abatere de la aceste norme este tratată cu maximă seriozitate şi responsabilitate.

toma@mediaflux.ro Toma Enescu are o pasiune pentru presă, literatură și politică. Îi place să fie informat și este mereu la curent cu ce se întâmplă în ... vezi toate articolele