NEWS

Alertă de călătorie în țara preferată de toți românii în toamna anului 2025. Anunțul MAE

Alertă de călătorie în țara preferată de toți românii în toamna anului 2025. Anunțul MAE
Foto: Colaj

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a lansat o nouă alertă de călătorie. Anunțul vizează o țară favorită de toți românii în toamna anului 2025.

O nouă alertă de călătorie a fost emisă pentru Portugalia

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Republica Portugheză asupra faptului că Sindicatul Industriilor Metalurgice și Industriilor Conexe (SIMA) și Sindicatul Transporturilor (ST) au notificat declanșarea unei greve a personalului de asistență tehnică la sol (handling), angajat în structurile aeroporturilor din Lisabona, Porto, Faro și Funchal. O lungă perioadă vor fi probleme privind condițiile de călătorie în una dintre destinațiile de toamnă preferate de foarte mulți români. Iată programul evenimentelor organizate.

Acțiunea se va desfășura în perioada 3 septembrie 2025 – 2 ianuarie 2026 (ora 24:00), conform următorului program:

• Septembrie 2025: în perioadele 3 – 9 septembrie 2025, 12 – 15 septembrie 2025, 19 – 22 septembrie 2025 și 25 – 28 septembrie 2025;

• Octombrie 2025: în perioadele 3 – 6 octombrie 2025, 10 – 13 octombrie 2025, 17 – 20 octombrie 2025, 24 – 27 octombrie 2025;

• În luna noiembrie 2025: în perioadele 7 – 10 noiembrie 2025, 14 – 17 noiembrie 2025, 12 – 24 noiembrie 2025, 28 noiembrie – 1 decembrie 2025;

• Lunile decembrie 2025 și ianuarie 2026: în perioadele 5 – 8 decembrie 2025, 12 – 15 decembrie 2025, 19 decembrie 2025 – 2 ianuarie 2026.

Ca efect al acestei acțiuni sindicale, se preconizează apariția unor întârzieri și perturbări în programul de operare al curselor aeriene.

Cum pot românii să ceară sprijin dacă se află în Republica Portugheză

Informațiile referitoare la companiile aeriene afectate de grevă sunt permanent actualizate pe pagina de Internet: https://www.portway.pt/pt/media/noticias/.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Lisabona. Persoanele care au nevoie de îndrumare pot cere sprijin la următoarele numere de telefon: +351.213.968.812, +351.213.979.982, +351.213.966.463, +351.213.960.866, apelurile la ultimele două numere de telefon fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS). Ulterior, acestea vor fi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență.

De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu caracter de urgență au la dispoziție și telefonul de urgență al Ambasadei României la Lisabona. Acesta este: +351. 927.411.628.

 

 

toma@mediaflux.ro Toma Enescu are o pasiune pentru presă, literatură și politică. Îi place să fie informat și este mereu la curent cu ce se întâmplă în ... vezi toate articolele