NEWS

Alertă de călătorie pentru românii care merg în Ungaria. Anunțul MAE

Alertă de călătorie pentru românii care merg în Ungaria. Anunțul MAE
Foto: Colaj

Atenţionare de călătorie pentru Ungaria. Se impun restricții de circulație, anunță Ministerul Afacerilor Externe.

Alertă de călătorie pentru românii care merg în Ungaria

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria asupra faptului că Ministerul Construcțiilor și Transportului ungar (MCT) a modificat restricțiile de trafic pentru camioanele de mare tonaj aplicabile pe teritoriul Ungariei în perioada 26 – 27 iulie 2025.

Astfel, deși în conformitate cu prevederile legale în vigoare, restricțiile de trafic pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t) cuprind întreaga perioadă menționată, din cauza temperaturilor ridicate, în vederea asigurării corespunzătoare a circulației bunurilor, MCT a decis reducerea acestei perioade, sens în care restricțiile vor fi aplicate sâmbătă, 26 iulie 2025, doar în intervalul orar 15:00 – 22:00 (ora locală) și duminică, 27 iulie 2025, doar în intervalul orar 06:00 – 22:00 (ora locală).

Transportul umanitar sau de animale vii, bunuri perisabile, combustibil și alte bunuri de primă necesitate nu se supune acestor restricții.

Mai multe informații referitoare la restricția circulației camioanelor de mare tonaj pot fi consultate prin accesare site-ului https://www.utinform.hu/en/static/kamionstop.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale misiunii diplomatice a României la Budapesta: +3613847689, Consulatului General al României la Szeged: +3662424431 și Consulatului General al României la Gyula: +3666464579, +3666477147, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefoanele de permanență ale Ambasadei României în Ungaria +36305356912, Consulatului General al României la Szeged +36306777980 și Consulatului General al României la Gyula +36306357181.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet: http://budapesta.mae.ro, http://szeged.mae.ro, http://gyula.mae.ro, www.mae.ro .

toma@mediaflux.ro Toma Enescu are o pasiune pentru presă, literatură și politică. Îi place să fie informat și este mereu la curent cu ce se întâmplă în ... vezi toate articolele