Euro va depăși pragul de 5 lei. Potrivit unor surse din Ministerul Finanțelor, Banca Națională a României (BNR) se pregătește să mențină cursul leu-euro la aproximativ 5,01 lei pentru un euro începând din vara anului 2025.
Aceasta ar fi prima dată când moneda națională se depreciază peste acest prag psihologic. În prezent, cursul BNR este de 4.9767 lei pentru un euro.
Creșterea cursului de schimb va avea efecte semnificative asupra economiei și asupra cetățenilor de rând, mai ales asupra celor care au credite în euro, fac achiziții din import sau depind de servicii indexate la moneda europeană.
Cei care au contractat credite ipotecare sau de consum în euro vor resimți direct deprecierea leului. O rată de 500 de euro, care în prezent ar fi echivalentul a 2.450 de lei, va crește la 2.505 lei odată cu noul curs.
Alimente, electronice, și combustibili vor deveni mai scumpe, deoarece majoritatea acestor produse sunt achiziționate din spațiul UE. Deprecierea leului va face ca prețurile să urce treptat, afectând puterea de cumpărare a românilor.
Serviciile precum abonamentele la platforme de streaming, biletele de avion sau vacanțele în străinătate vor deveni mai costisitoare.
De asemenea, studenții români care studiază în Europa și trimiterea banilor în străinătate vor fi mai costisitoare pentru familii.
Un curs mai ridicat al euro va pune presiune asupra inflației, determinând creșterea prețurilor la bunuri și servicii. Aceasta ar putea duce la o diminuare a consumului și la o scădere a ritmului de creștere economică.
Potrivit specialiștilor, BNR are două opțiuni principale: fie să intervină pe piața valutară pentru a limita deprecierea, fie să accepte o ajustare controlată, permițând monedei naționale să se stabilizeze în jurul noului prag.
Totuși, o intervenție puternică ar putea epuiza rezervele valutare ale țării.