Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis joi o avertizare Cod portocaliu de vânt puternic, va sufla în rafale, pentru municipiul București și județul Ilfov. Atenționarea este valabilă de joi, 2 octombrie, ora 20:00, până vineri, 3 octombrie, ora 10:00.
Potrivit meteorologilor, în intervalul menționat se vor înregistra rafale de vânt cu viteze de 70–85 km/h.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență București–Ilfov a transmis o serie de recomandări pentru populație:
ISU a anunțat că a transmis informări prin canalele de comunicare instituționale și panourile electronice stradale. Detalii suplimentare privind măsurile de comportament în situații de urgență pot fi consultate pe platforma națională fiipregatit.ro.
Nu în ultimul rând, Primăria Capitalei a activat procedurile de urgenţă pentru protejarea cetăţenilor, ca urmare a avertizării meteorologice de cod portocaliu care anunţă vijelii şi rafale puternice de vânt în Bucureşti.
Vremea devine foarte rece în aproape toată țara, iar meteorologii au emis mai multe avertizări pentru intervalul 2 – 3 octombrie: cod galben de ploi pentru vestul Munteniei şi sudul Banatului, cu precipitaţii de 25 – 50 l/mp, şi cod portocaliu de ploi pentru judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt, Vâlcea şi Gorj, unde se pot acumula 50 – 70 l/mp.
De asemenea, vântul va atinge viteze de 50 – 70 km/h în Muntenia, Dobrogea, estul Olteniei şi sudul Moldovei, iar în Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Buzău, Ilfov, Bucureşti şi pe litoral rafalele vor depăşi 70 km/h, conform avertizărilor cod portocaliu.
În zona montană, în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, stratul de zăpadă va fi de 10 – 20 cm, iar în Caraş-Severin, Gorj, Vâlcea, Hunedoara, Alba şi Sibiu se vor acumula 30 – 40 cm.