NEWS

Alertă în toată țara. Un deținut a evadat de la Penitenciarul Mărgineni după ce paznicii au fost înlocuiți cu camere video

Alertă în toată țara. Un deținut a evadat de la Penitenciarul Mărgineni după ce paznicii au fost înlocuiți cu camere video
Sursa foto: INQUAM_Photos Octav Ganea

E alertă în toată țara după ce un deținut a evadat din Penitenciarul Mărgineni din Dâmbovița.

Un bărbat de 32 de ani, condamnat la cinci ani şi zece luni de închisoare pentru act sexual cu un minor, a evadat marţi seară, 12 august, de la punctul de lucru interior al Penitenciarului Mărgineni, judeţul Dâmboviţa.

Deţinutul ar fi profitat de faptul că, în urmă cu câteva zile, posturile de pază de la penitenciar au fost înlocuite cu camere video.

Alertă în toată țara. E căutat de toate forțele de intervenție

El este căutat de echipe ale penitenciarului, de poliţişti, jandarmi şi poliţişti de frontieră.

”Marţi, 12.08.2025, în jurul orei 18.00, s-a constatat că deţinutul Milosiu Ion, custodiat de Penitenciarul Mărgineni, în vârstă de 32 de ani, condamnat definitiv la 5 ani şi 10 luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.220 NCP, act sexual cu un minor, clasificat în regim închis, a părăsit penitenciarul prin escaladarea gardului împrejmuitor al unităţii în timp ce se afla la activităţi lucrative la blocul alimentar”, a anunţat Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP).

Pentru prinderea bărbatului, au fost dispuse măsuri specifice: blocarea căilor de acces pe posibilele direcţii de deplasare, alarmarea personalului, trimiterea de echipe de căutare formate din personalul unităţii, precum şi cooperarea cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dâmboviţa şi Prahova, Poliţia de Frontieră, Inspectoratul Jandarmeriei Române.

”Menţionăm că părăsirea fără autorizare a locului de deţinere este asimilată infracţiunii de evadare şi se pedepseşte conform prevederilor articolului 285 din Codul Penal, cu închisoare de la şase luni la trei ani”, a adăugat sursa citată.

Se cere ajutorul populației

Deţinutul are înălţimea de 1,70 metri, statură atletică medie, ochi căprui, sprâncene arcuite, faţă ovală, ten închis, păr negru închis, barbă nerasă, iar la momentul părăsirii punctului de lucru purta tricou gri, pantaloni negri, adidaşi negri, şapcă neagră.

Persoanele care au informaţii despre acesta sunt sfătuite să sune la numărul unic de urgenţă 112 sau la Penitenciarul Mărgineni, la numărul de telefon 0245/660210.

malina@mediaflux.ro Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele