NEWS

Alertă meteo ANM în aproape toată țara! Vreme deosebit de rece. Izolat vor fi descărcări electrice, căderi de grindină și măzăriche

Alertă meteo ANM în aproape toată țara Vreme deosebit de rece. Izolat vor fi descărcări electrice căderi de grindină și măzăriche
Alertă meteo ANM în aproape toată țara! Vreme deosebit de rece. Izolat vor fi descărcări electrice, căderi de grindină și măzăriche

Vești proaste în continuarea vacanței de 1 Mai, după ce meteorologii ANM au transmis o nouă avertizare arătând că în următoarele 24 de ore vremea va fi deosebit de rece pentru această perioadă în sudul, estul şi local în centrul ţării. Mai mult, sunt prognozate averse locale în Moldova, Dobrogea, Muntenia, Oltenia şi Transilvania, în timp ce izolat vor fi descărcări electrice, căderi de grindină sau măzăriche.

ANM a emis o informare pentru intervalul sâmbătă, 02 mai, ora 10:00 până duminică, 03 mai, ora 10:00.

 Avertizare meteo ANM

”Vremea se va menţine deosebit de rece pentru această perioadă în sudul, estul şi local în centrul ţării, unde temperaturile maxime se vor încadra între 8 şi 16 grade (abateri de 8…12 grade faţă de mediile multianuale), iar minimele între -8 şi 8 grade. Spre sfârşitul nopţii, local în Transilvania şi izolat în Moldova, Muntenia şi Maramureş se va produce brumă”, precizează ANM.

Pe parcursul zilei de sâmbătă, local vor fi averse în Moldova, Dobrogea, Muntenia, Oltenia şi Transilvania. Îndeosebi în Muntenia şi Oltenia, izolat vor fi descărcări electrice, căderi de grindină sau măzăriche şi cantităţi de apă de 10…15 l/mp.

În Carpaţii Meridionali şi Orientali vor fi precipitaţii mixte – ploaie, lapoviţă, măzăriche şi ninsoare.

Ziua, vântul va avea intensificări local în estul şi sudul ţării şi izolat în rest, cu viteze în general de 40…50 km/h, iar în zona montană înaltă rafalele vor fi de peste 60…70 km/h.

„Va fi o vreme mai rece, ecartul va fi intre 7 grade pana la 20 de grade, doar 11 grade in Capitala, este posibil sa consemnam si precipitatii in Moldova, Muntenia şi Oltenia, iar la altitudini mai mari precipitatii sub forma de lapoviță si ninsoare. Duminica, temperaturile vor creste usor, maxime 12-20 grade, iar pe parc saptamanii viitoare se anunta valori apropiate de pragul unei zile de vara, 27 grade, vreme calda, frumoasă si precipitatii, dar vorbim de ploi slabe in zona montana”, a explicat meteorologul Elena Mateescu la România TV. 

claudiu.popa@mediaflux.ro - Claudiu Popa este jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Cochetează cu presa încă din liceu, când a scris la ziarele Informația Prahovei sau Actualitatea Prahoveană. ... vezi toate articolele