NEWS

Alertă și măsuri de urgență la baza Mihail Kogălniceanu. Trei drone au zburat deasupra României

Alertă și măsuri de urgență la baza Mihail Kogălniceanu. Trei drone au zburat deasupra României
Sursă foto: Facebook/Mapn

Măsuri de urgență de tip război electronic la baza Mihail Kogălniceanu! Trei drone au fost observate în zona aeroportului timp de două ore în cursul nopții de luni. Ministerul Apărării Naționale transmite că a sesizat deja Parchetul Militar în acest caz.

Alertă și măsuri de urgență la baza Mihail Kogălniceanu

În cursul nopții de luni, în intervalul 22.30 – 00.30, militarii aflați în serviciul de bază în cadrul Bazei Aeriene 57 Mihail Kogălniceanu au observat mai multe drone în apropierea Aeroportului Mihail Kogălniceanu. Mai exact, aceștia au raportat prezenţa în aer, în zone din apropierea aeroportului, a unui sistem aerian fără pilot (dronă) şi, ulterior, a încă două asemenea sisteme.

“Dronele, care au fost observate prin mijloace electronice, optice şi vizuale, au fost de mici dimensiuni, cel mai probabil de tip comercial şi au evoluat cu viteze mici şi la înălţimi reduse. Conform procedurilor, s-au luat toate măsurile de menţinere a siguranţei în spaţiul aerian, fiind informate cu celeritate organele civile de trafic aerian cu privire la această situaţie.

De asemenea, au fost aplicate, în repetate rânduri, contramăsuri de tip război electronic, contactul radar şi vizual cu ultimele două sisteme fiind pierdut în jurul orei 00.30”, a transmis Ministerul Apărării Naţionale, conform News.ro.

A fost sesizat Parchetul Militar

Reprezentanţii MApN au adăugat că Parchetul Militar a fost sesizat de comanda Bazei 57 Aeriene Mihail Kogălniceanu, pentru aplicarea măsurilor prevăzute de lege în astfel de situaţii. De asemenea, la nivelul unităţii militare a fost numită o comisie de cercetare a evenimentului, condusă de şeful de stat major al Bazei 57 Aeriană.

“Reamintim că, în  conformitate cu prevederile  HG 859/2021 pentru aprobarea procedurii de autorizare a zborurilor cu aeronave în spaţiul aerian naţional, art. 5, alin. (1), lit. c), operarea oricărui tip de aeronavă, inclusiv cele fără pilot, în porţiunile de spaţiu aerian rezervat, segregat sau în zonele restricţionate se poate realiza numai în condiţiile autorizării accesului de către unitatea de trafic care efectuează controlul traficului aerian în zona respectivă.

Nerespectarea acestor reguli constituie contravenţie, conform art. 11, lit. g), sancţionată cu amendă de la 5.000 la 9.000 de lei aşa cum este stabilit la art. 12, alin. 3 din acelaşi act normativ menţionat”, a mai transmis Ministerul Apărării Naţionale.

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele
Parteneri
Daniel Baciu anunță o schimbare majoră pentru toți pensionarii români: ”Trebuie doar să își introducă datele!”
Daniel Baciu anunță o schimbare majoră pentru toți pensionarii români: ”Trebuie doar să își introducă...
Horoscopul Wuyku, zodiacul cu doar patru zodii. E conceput de tibetanii care puteau prezice viitorul
Horoscopul Wuyku, zodiacul cu doar patru zodii. E conceput de tibetanii care puteau prezice viitorul
Rusia înaintează pe câmpul de luptă. NATO ia în considerare trimiterea de instructori în Ucraina
Rusia înaintează pe câmpul de luptă. NATO ia în considerare trimiterea de instructori în Ucraina
Răsturnare de situaţie în cazul Florin Piersic. Cum l-au găsit medicii
Răsturnare de situaţie în cazul Florin Piersic. Cum l-au găsit medicii
Alina Bădic, explicații despre legea rezonanței. Cum ne putem desprinde de vibrațiile joase. Așa o să avem șanse mai mari la bani și fericire
Alina Bădic, explicații despre legea rezonanței. Cum ne putem desprinde de vibrațiile joase. Așa o...
Lovitură de teatru: Dezvoltatorul de jocuri Gameloft închide studioul din Cluj. Toţi cei 136 de angajaţi sunt concediaţi
Lovitură de teatru: Dezvoltatorul de jocuri Gameloft închide studioul din Cluj. Toţi cei 136 de...
Povestea cuplului care a fugit de nebunia şi agitaţia Bucureştiului. S-au mutat la ţară, şi-au deschis o afacere, iar ce au ajuns acum să facă impresionează o întreagă comunitate
Povestea cuplului care a fugit de nebunia şi agitaţia Bucureştiului. S-au mutat la ţară, şi-au...
Cum să îți cureți casa de energiile negative! Ritualul astrologului Nicoleta Svârlefus
Cum să îți cureți casa de energiile negative! Ritualul astrologului Nicoleta Svârlefus
Nicoleta Luciu, prinsă în fapt! A arătat TOT când credea că nu o vede nimeni
Nicoleta Luciu, prinsă în fapt! A arătat TOT când credea că nu o vede nimeni
Telefoanele, INTERZISE prin lege. Propunerea drastică pentru milioane de oameni din România
Telefoanele, INTERZISE prin lege. Propunerea drastică pentru milioane de oameni din România
Scandalul care îi costă scump pe șoferi. Scapă ocazia de-a plăti mai puțin în service
Scandalul care îi costă scump pe șoferi. Scapă ocazia de-a plăti mai puțin în service
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA  pe care le-au numit „distructive şi ostile
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
De unde vin produsele de la Lidl
De unde vin produsele de la Lidl
Povestea familiei care controlează un gigant din domeniul agricol din România, cu afaceri de sute de milioane de lei şi cu mii de hectare de pământ. Ce planuri au proprietarii cu compania pe care au construit-o
Povestea familiei care controlează un gigant din domeniul agricol din România, cu afaceri de sute...
Stai la curte, poți să fii amendat. Gestul care golește buzunarele
Stai la curte, poți să fii amendat. Gestul care golește buzunarele
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!'
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!'
Alertă alimentară în toată Europa! Românii sfătuiți să evite acest produs din magazine
Alertă alimentară în toată Europa! Românii sfătuiți să evite acest produs din magazine
S-A AFLAT totul despre bărbatul cu care se IUBEȘTE Simona Halep! Detalii BOMBĂ
S-A AFLAT totul despre bărbatul cu care se IUBEȘTE Simona Halep! Detalii BOMBĂ