Administrația Națională de Meteorologie a emis o serie de avertizări meteorologice pentru perioada 3-4 iulie 2026, vizând instabilitate atmosferică și fenomene severe în mai multe regiuni ale țării. Astfel, în următoarele ore vom avea parte de vijelii puternice, averse torenţiale, grindină de medii dimensiuni şi frecvente descărcări electrice în sudul şi estul Transilvaniei şi în Carpaţii Orientali şi Meridionali.
Bucureștiul și județul Ilfov sunt vizate de un cod galben de averse torențiale și vijelii până vineri dimineața.
Meteorologii avertizează că vineri, până la ora 22.00, în sudul şi estul Transilvaniei şi în zona Carpaţilor Orientali şi Meridionali vor fi vijelii puternice, averse torenţiale însemnate cantitativ, grindină de medii dimensiuni şi frecvente descărcări electrice. Izolat, rafalele de vânt vor atinge 90 km/h, iar cantităţile de apă acumulate vor depăşi, pe arii restrânse, 50-60 de l/mp.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) informează că în intervalul 3 iulie, ora 10 – 3 iulie, ora 17, în cea mai mare parte a Transilvaniei şi Olteniei, Maramureş, vestul, centrul şi nordul Munteniei şi zona Carpaţilor Orientali şi Meridionali vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torenţiale, intensificări ale vântului şi vijelii (viteze la rafală de 50…70 km/h şi izolat de peste 80 km/h), frecvente descărcări electrice şi căderi de grindină de mici şi posibil medii dimensiuni (1…3 cm). În intervale scurte de timp (1…3 ore) sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 15…25 l/mp şi pe arii restrânse vor depăşi 30…40 l/mp.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 3 iulie, ora 12 – 3 iulie, ora 17, în sudul şi estul Transilvaniei şi în zona Carpaţilor Orientali şi Meridionali vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torenţiale, vijelii puternice cu rafale de 70…90 km/h, grindină de medii dimensiuni (1…3 cm) şi frecvente descărcări electrice. În intervale scurte de timp (1…3 ore) sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 25…40 l/mp şi pe arii restrânse de peste 50…60 l/mp.
„În intervalul 3 iulie, ora 17 – 4 iulie, ora 08, în sudul şi estul Transilvaniei, Muntenia, Dobrogea şi în cea mai mare parte a Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torenţiale, intensificări ale vântului şi vijelii (viteze la rafală de 50…70 km/h), frecvente descărcări electrice şi căderi de grindină de mici şi posibil medii dimensiuni (1…3 cm). În intervale scurte de timp (1…3 ore) sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 15…20 l/mp şi pe arii restrânse vor depăşi 30 l/mp”, precizează ANM.

Pentru intervalul 3 iulie, ora 17 – 3 iulie, ora 22, meteorologii au emis o avertizare Cod portocaliu pentru zona Carpaţilor Orientali şi Meridionali, unde vor fi averse torenţiale, iar în intervale scurte de timp (1…3 ore) sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 25…40 l/mp şi izolat de peste 50 l/mp.
Între 4 iulie, ora 08 şi 4 iulie, ora 23, în Maramureş, cea mai mare parte a Transilvaniei şi Moldovei, nord-estul Munteniei şi nordul Dobrogei vor fi intensificări ale vântului cu viteze de 50…70 km/h.

Local, în Muntenia vor fi manifestări de instabilitate atmosferică pe parcursul zilei de sâmbătă.