Sunt șanse foarte mari ca noua coaliție de guvernare să nu prelungească adaosul comercial pentru alimentele de bază, începând cu 1 octombrie. Premierul țării a transmis că decizia a fost deja luată.
Cu toate acestea însă, Ilie Bolojan a explicat că se vor purta discuții cu retailerii pentru a nu crește prețurile.
Orice reglementare a prețurilor, prin impunerea unor limite și eliminarea ulterioară a acestora, influențează considerabil piața, putând scădea sau crește considerabil inflația.
Prin urmare, și renunțarea la plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază va duce la creșterea prețurilor, nemaiexistând o limită procentuală pentru marja de profit a comerciantului.
Ca un exemplu în această situație, în luna august 2023, prima lună cu adaos comercial plafonat la alimente de bază, prețurile medii ale produselor vizate de plafon au scăzut față de luna anterioară cu până la 49% în marile lanțuri de magazine, potrivit datelor analizate atunci de Consiliul Concurenței.
Cele mai mari reduceri s-au înregistrat la fructe și legume. Spre exemplu, prețul mediu al prunelor a scăzut cu 49%, cel al strugurilor, cu 47%, în timp ce roșiile, ceapa, ardeii galbeni, morcovii și cartofii s-au ieftinit cu 31% până la 37%, în august 2023 față de iunie 2023, notează Adevărul.
În rândul lactatelor, prețul mediu al brânzei telemea s-a diminuat atunci cu 16,3% mai mic, cel al iaurtului, cu 10,5%, iar cel al laptelui, cu 6,2%.
Așadar, luând în considerare că pe lanțul de la producător la raft retailerii pot pune orice adaos, începând cu 1 octombrie 2025 sunt posibile ajustări în sus ale prețurilor la alimente pentru care se aplică acum adaos plafonat.
Mai mult ca sigur, prin eliminarea plafonării adaosului comercial, comercianții își vor adăuga marje de profit cuprinse între 10 și 50%, cât să acopere scăderile de preț din trecut.
Lista de alimente cu adaosul comercial plafonat cuprinde 17 produse și categorii de alimente- de la lapte, brânză și iaurt, până la făină, ouă, carne proaspătă de pui și porc, până la unele legume și fructe proaspete. Acum, aceste alimente s-ar putea scumpi:
• Pâine albă simplă (300-500 g, fără specialități)
• Lapte de vacă de consum (1 l, grăsime 1,5%, cu excepția UHT)
• Brânză telemea de vacă vrac
• Iaurt simplu din lapte de vacă (3,5% grăsime, maxim 200 g)
• Făină albă de grâu „000” (maxim 1 kg)
• Mălai (maxim 1 kg)
• Ouă de găină calibrul M
• Ulei de floarea-soarelui (maxim 2 l)
• Carne proaspătă de pui (pui întreg, tacâmuri, pulpe cu os, aripi, varianta standard)
• Carne proaspătă de porc (carne porc lucru, pulpă porc cu/fără os, spată de porc)
• Legume proaspete vrac (roșii, ceapă, castraveți, fasole uscată, morcovi, ardei gras Bianca, ardei capia, usturoi)
• Fructe proaspete vrac (mere roșii, mere golden, prune, pere, struguri de masă)
• Cartofi proaspeți albi vrac
• Zahăr alb tos (maxim 1 kg)
• Smântână (12% grăsime)
• Unt (maxim 250 g)
• Magiun (maxim 350 g).
Amintim că OUG 67/2023 a intrat în vigoare pe 30 iulie 2023. Aceasta face referire la o măsură temporară de limitare a adaosurilor comerciale ce li se aplică tuturor persoanelor juridice înregistrate în România, indiferent de forma de organizare, pe întreg lanțul de producţie, import, comerț intracomunitar, distribuţie şi vânzare cu amănuntul.
Limitarea adaosului comercial se aplică astfel:
• cota de adaos comercial practicată de procesator poate fi de maximum 20%, față de costul de producție al produsului, calculat potrivit reglementărilor contabile în vigoare, în care sunt incluse cheltuielile directe și indirecte;
• cota de adaos comercial practicată în mod cumulat pe întreg lanțul de distribuție, indiferent de numărul distribuitorilor de pe lanț, poate fi de maximum 5%, față de prețul de achiziție la care se adaugă cheltuielile operaționale;
• cota de adaos comercial practicată de comerciant la vânzarea cu amănuntul și cash&carry poate fi de maximum 20%, față de prețul de achiziție, la care se adaugă cheltuielile directe și indirecte ale comerciantului; în cota de adaos comercial de maximum 20% vor fi incluse și remizele și risturnele, prevăzute în art. 3 pct. 6 din Legea 81/2022.