SHOWBIZ

Alina Eremia, obligată să facă repaus vocal. Vedeta a fost diagnosticată cu bronșită

Alina Eremia obligată să facă repaus vocal. Vedeta a fost diagnosticată cu bronșită

Alina Eremia trece printr-o perioadă dificilă. Vedeta a anunțat în mediul online că nu se simte foarte bine și că este nevoită să facă repaus vocal.

Vedeta își ține mereu la curent fanii cu lucrurile importante din viața ei și nici de această data nu a făcut o excepție.

Starea de sănătate a Alinei Eremia nu este una excelentă, iar lucrurile nu au evoluat favorabil pentru artistă. Aceasta fost diagnosticată cu bronșită.

„Eu nu l-am luat niciodată în brațe pe ‘nu mai pot’. Pentru mine nu prea există noțiunea de ‘nu mai pot”. Asta până când devine o condiționare fizică. Am căpătat o bronșită de toată frumusețea”, le-a transmis Alina Eremia fanilor ei prin intermediul unui mesaj postat pe InstaStory.

„Ultima perioadă și-a spus cuvântul (au fost și sunt multe proiecte în care sunt angrenată și de care sunt super mândră, iar aseară a fost efectiv o mare provocare să cânt, incomodată de o tuse seacă și o răgușeală. Dar pe scenă nu contează, dai tot. Asta am făcut aseară. Azi, deși am vrut, nu s-a putut. Vocea mea a capitulat, dar mă fac bine repede”, a explicat artista.