NEWS

Ambasadorul Rusiei la București, convocat de MAE. Condamnare fermă privind incidentul din Polonia

Ambasadorul Rusiei la București convocat de MAE. Condamnare fermă privind incidentul din Polonia
sursa foto: Ambasada Rusia

MAE l-a convocat ieri pe ambasadorul Rusiei la Bucureşti pentru a i se comunica poziţia de condamnare fermă a violării spaţiului aerian al Poloniei de către drone ruseşti.

Ambasadorul Rusiei la București, convocat de MAE. Condamnare fermă privind incidentul din Polonia

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) l-a convocat, joi, pe ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti pentru a i se comunicat poziţia de condamnare fermă a violării spaţiului aerian al Poloniei de către drone ruseşti.

”Partea română a subliniat că, prin gravitate, implicaţii şi anvergură, respectivul incident reprezintă o escaladare fără precedent, precum şi o ameninţare la adresa securităţii cetăţenilor unui stat Aliat şi partener strategic al României”, arată MAE.

Potrivit MAE, din dispoziţia ministrului Afacerilor Externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, joi, la sediul Ministerului Afacerilor Externe pentru a i se comunica poziţia de condamnare fermă, de către România, a violării spaţiului aerian al Poloniei de către drone ruseşti, în cursul nopţii de 9/10 septembrie 2025.

”Partea română a subliniat că, prin gravitate, implicaţii şi anvergură, respectivul incident reprezintă o escaladare fără precedent, precum şi o ameninţare la adresa securităţii cetăţenilor unui stat Aliat şi partener strategic al României. Acest incident ilustrează încă o dată consecinţele ample, severe, ale războiului de agresiune purtat de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei asupra stabilităţii regionale şi a securităţii europene”, scrie în comunicatul transmis, joi seară, de minister.

În egală măsură, Ministerul Afacerilor Externe a reamintit părţii ruse despre atacurile anterioare ale forţelor ruse împotriva unor obiective ucrainene, în proximitatea graniţei cu România.

”A fost subliniat din nou caracterul iresponsabil al acestor atacuri, care afectează securitatea naţională şi stabilitatea în regiunea mai largă a Mării Negre şi imperativul respectării suveranitatii si a dreptului international la gurile Dunării”, se arată în comunicat.

claudiu.popa@mediaflux.ro - Claudiu Popa este jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Cochetează cu presa încă din liceu, când a scris la ziarele Informația Prahovei sau Actualitatea Prahoveană. ... vezi toate articolele