NEWS

Ambrozia, pericol pentru sănătate. Cantitatea de polen crește foarte mult

Ambrozia pericol pentru sănătate. Cantitatea de polen crește foarte mult

Ambrozia înflorește la finalul verii și începutul toamnei, iar cantitatea de polen din atmosferă crește foarte mult. Mai ales în perioada de după data de 15 august. Acest polen afectează căile respiratorii ale persoanelor sensibile, nasul și ochii acestora.

Alergiile provocate de ambrozie se manifestă prin rinită și rino-conjunctivită alergică sezonieră. Medicul alergolog Poliana Leru a explicat de ce este periculoasă ambrozia pentru oameni.

„Simptomele de rinită constau în mâncărime intensă la nivelul nasului, rinoree, obstrucţie nazală, secreţii accentuate, mâncărime la nivelul ochilor, disconfort respirator. De cele mai multe ori, simptomele nazale şi oculare sunt combinate. Dacă aceste simptome apar la persoane care au şi alte boli respiratorii, cum ar fi bronşită sau chiar astm, simptomele sunt mult mai intense, suferinţa poate fi prelungită, acută şi se poate complica cu manifestări de astm intermitent, respectiv criză de sufocare. Acestea sunt cele mai severe şi care produc teamă, deoarece dacă în cazul pacienţilor care se ştiu cu astm aceştia pot lua măsuri imediat, în cazul celor care nu se ştiu cu astm de la o simplă rinită se poate ajunge la momente dificile de sufocare, dispnee acută”, explică Poliana Leru.

Trebuie evitate zonele unde crește ambrozia. Trebuie folosită masca de protecție

Medicul este de părere că masca de protecție protejează împotriva polenului dat de ambrozie, pentru aceasta trebuie purtată în zonele în care această plantă crește și dezvoltă polen.

Potrivit medicului există o lege prin care ambrozia trebuie distrusă, dar nu se iau măsuri și astfel nu se văd rezultate relevante.

Cine poate dezvolta alergii din cauza ambroziei

Potrivit medicului, persoanele care au predispoziție genetică și cele care au alergie și la plantele de primăvară sunt cele mai afectate de ambrozie.

”Este mai evident riscul de atopie la persoanele care au alergie la plantele de primăvară, comparativ cu cele care fac alergie la această plantă. Din ce în ce mai mult mediul își spune cuvântul față de predispoziția genetică”, mai arată medicul.

De ce este ambrozia periculoasă

Ambrozia, cunoscută sub denumirile populare de iarba de paragină, iarba pârloagelor sau floarea pustei, este o plantă cu talia semi-înaltă de 50 – 100 cm, uneori chiar mai înaltă la maturitate, cu rădăcina pivotantă foarte dezvoltată de 1,2 – 1,5 metri. O singură plantă matură poate elibera în atmosferă câteva miliarde de grăunciori de polen şi până la 30.000 de semințe, care își păstrează calitățile germinative până la 40 de ani. Este suficientă o concentrație de polen în aer de sub 30 de grăunciori de polen/m3 pentru a induce o reacție alergică. În mod uzual, alergiile sunt cauzate de expunerea la polenul de ambrozie pe parcursul mai multor ani (3 – 4 ani). Planta atinge perioada de maximă polenizare în lunile august – septembrie.

Potrivit Legii 62/2018, în scopul distrugerii ambroziei şi prevenirii răspândirii acesteia, proprietarii sau deținătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigații și ai bazinelor piscicole vor desfășura periodic, cel târziu până la data de 30 iunie a fiecărui an, lucrări de întreținere a terenurilor prin cosire, smulgere, erbicidare sau alte lucrări şi metode specifice. Aceste măsuri se mențin până la sfârșitul perioadei de vegetație a ambroziei. Beneficiarii lucrărilor de construcții au obligația ca pe terenurile afectate de lucrări să ia măsurile necesare pentru evitarea instalării sau răspândirii ambroziei. Fiecare proprietar (stat sau privat) trebuie să își întrețină terenurile, să nu le lase în paragină. Amenzile sunt cuprinse între 750 şi 5.000 de lei în cazul persoanelor fizice şi între 5.000 şi 20.000 de lei în cazul celor juridice, scrie Agerpres.

Image by Katja Fissel from Pixabay

Parteneri
A fost arestată „Păpușa”, asasina de 23 de ani care și-a eliminat până și propriul iubit
A fost arestată „Păpușa”, asasina de 23 de ani care și-a eliminat până și propriul...
Horoscop zilnic pentru duminică, 8 decembrie 2024. Dragoste nouă pentru Berbec
Horoscop zilnic pentru duminică, 8 decembrie 2024. Dragoste nouă pentru Berbec
Veşti rele pentru oamenii ce îşi ţin banii în băutură. FT: „Bula” whisky-ului rar se sparge în urma scăderii vânzărilor
Veşti rele pentru oamenii ce îşi ţin banii în băutură. FT: „Bula” whisky-ului rar se...
Finanțatorul lui Călin Georgescu apare în primul ”tun” cripto din România. Omul lui Bogdan Peșchir, găsit mort după ce a furat Bitcoin de milioane de euro
Finanțatorul lui Călin Georgescu apare în primul ”tun” cripto din România. Omul lui Bogdan Peșchir,...
Gabriela Cristea, anunţ despre căsnicia cu Tavi Clonda. Totul a plecat de la bani, viaţă dublă...
Gabriela Cristea, anunţ despre căsnicia cu Tavi Clonda. Totul a plecat de la bani, viaţă...
Top 10 cele mai sigure locuri din casă în care să-ți ascunzi banii. Hoții nu-i vor găsi niciodată
Top 10 cele mai sigure locuri din casă în care să-ți ascunzi banii. Hoții nu-i...
Ce nu ştie nimeni despre şefa POT: Are două masterate în finanţe şi real-estate în Europa şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro pe pieţele din Australia, Ungaria sau Germania
Ce nu ştie nimeni despre şefa POT: Are două masterate în finanţe şi real-estate în...
Cine este, de fapt, în spatele TikTok. Povestea omului care a creat un fenomen pe care preşedintele Donald Trump vrea să îl distrugă, iar unele dintre cele mai importante companii americane vor să-l cumpere
Cine este, de fapt, în spatele TikTok. Povestea omului care a creat un fenomen pe...
Călin Georgescu a mai fost căsătorit! Cine e prima lui soție, de care a divorțat după 20 de ani
Călin Georgescu a mai fost căsătorit! Cine e prima lui soție, de care a divorțat...
Călin Georgescu a luat decizia. A refuzat să participe! Anunț după percheziții
Călin Georgescu a luat decizia. A refuzat să participe! Anunț după percheziții
Artist român, răpit de extratereștri. Un eveniment așteptat cu sufletul la gură
Artist român, răpit de extratereștri. Un eveniment așteptat cu sufletul la gură
BBC: Presupusa ingerinţă rusă în alegerile din România reînvie amintiri întunecate
BBC: Presupusa ingerinţă rusă în alegerile din România reînvie amintiri întunecate
Ce legătură este între Călin Georgescu, Asociaţia Română a Clubului de la Roma, Mugur Isărescu, BNR
Ce legătură este între Călin Georgescu, Asociaţia Română a Clubului de la Roma, Mugur Isărescu,...
Se cere interzicerea pufuleților. De ce sunt un mare pericol
Se cere interzicerea pufuleților. De ce sunt un mare pericol
Actori din 'Singur acasă' care au murit de când filmul a fost lansat
Actori din 'Singur acasă' care au murit de când filmul a fost lansat
Câți bani e nevoie să plătești ca să petreci de Revelion la clubul deținut de Delia în Centrul Vechi. Nu oricine și-ar putea permite
Câți bani e nevoie să plătești ca să petreci de Revelion la clubul deținut de...
Cum arătau Alexandra și Helmut Duckadam în ziua nunții. Imagii rare cu cei doi
Cum arătau Alexandra și Helmut Duckadam în ziua nunții. Imagii rare cu cei doi