Amenințarea nucleară nu a dispărut. Șeful agenției de control nuclear a ONU, Rafael Grossi, a declarat pentru CBS News că Iranul ar putea produce uraniu îmbogățit „în câteva luni”, relatează AFP și France 24.
Grossi apreciază că Iranul va putea probabil să înceapă producția de uraniu îmbogățit, folosit în principal ca sursă de combustibil în reactoarele nucleare sau la construirea armelor nucleare, „în câteva luni”, în ciuda pagubelor provocate mai multor instalații nucleare.
Israelul a lansat o campanie de bombardamente asupra obiectivelor nucleare și militare iraniene pe 13 iunie, afirmând că scopul acesteia era de a împiedica Iranul să dezvolte o armă nucleară – o ambiție pe care republica islamică a negat-o în mod constant.
Statele Unite au bombardat ulterior trei instalații cheie utilizate pentru programul nuclear al Teheranului.
Ministrul iranian de externe, Abbas Araghchi, a declarat că pagubele aduse instalațiilor nucleare sunt „grave”, dar detaliile nu sunt cunoscute. Președintele american Donald Trump a insistat că programul nuclear al Iranului a fost întârziat cu „zeci de ani”.
Dar Grossi, directorul general al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică, a declarat că „o parte încă mai funcționează”.
„În câteva luni, ar putea avea, aș spune, câteva cascade de centrifuge care să producă uraniu îmbogățit, sau chiar mai puțin”, a declarat Grossi vineri, potrivit unei transcrieri a interviului publicate sâmbătă.
O altă întrebare cheie este dacă Iranul a reușit să mute o parte sau totalitatea stocului său estimat la 408,6 kilograme de uraniu puternic îmbogățit înainte de atacuri.
Uraniul în cauză este îmbogățit la 60%, peste nivelurile pentru uz civil, dar încă sub nivelul necesar pentru arme. Acest material, dacă ar fi rafinat în continuare, ar fi teoretic suficient pentru a produce mai mult de nouă bombe nucleare.
Grossi a recunoscut pentru CBS: „Nu știm unde ar putea fi acest material”.
„Deci, o parte ar fi putut fi distrusă în cadrul atacului, dar o parte ar fi putut fi mutată. Așadar, la un moment dat trebuie să existe o clarificare”, a spus el.
Deocamdată, parlamentarii iranieni au votat suspendarea cooperării cu AIEA, iar Teheranul a respins cererea lui Grossi de a vizita locurile afectate, în special Fordo, principala instalație de îmbogățire a uraniului.
„Trebuie să fim în măsură să stabilim, să confirmăm ce se află acolo, unde se află și ce s-a întâmplat”, a declarat Grossi.
Într-un interviu separat acordat emisiunii „Sunday Morning Futures” de la Fox News, Trump a declarat că nu crede că stocul a fost mutat.
„Este un lucru foarte greu de făcut, plus că nu am anunțat cu mult timp înainte”, a spus el. „Nu au mutat nimic.”
Secretarul de stat american Marco Rubio a subliniat sâmbătă sprijinul Washingtonului pentru „eforturile critice de verificare și monitorizare ale AIEA în Iran”, lăudând pe Grossi și agenția sa pentru „dedicația și profesionalismul” lor.