NEWS

Americanii au rămas fără ouă și vopsesc cartofi de Paște. Vor ouă din România, dar pun condiții absurde

Americanii au rămas fără ouă și vopsesc cartofi de Paște. Vor ouă din România dar pun condiții absurde
Foto: thedenverhousewife.com

Criza ouălor din SUA i-a împins pe americani să vopsească în acest an… cartofi. Alții folosesc ouă din plastic. În tot acest haos, Statele Unite s-au uitat spre România, unde ouăle sunt ieftine și multe. Dar condițiile impuse de americani sunt greu de respectat.

Criza ouălor în SUA schimbă tradițiile de Paște

Cu prețuri în creștere și stocuri reduse, tradițiile de Paște trec printr-o transformare creativă în SUA, relatează The New York Times.

De exemplu, ferma Young’s Jersey Dairy din Ohio, care de obicei cumpăra 10.000 de ouă pentru marea vânătoare anuală de Paște, a decis ca în 2025 să folosească ouă din plastic. Acestea sunt umplute cu cupoane și ascunse în iarbă, pentru a înlocui ouăle fierte vopsite manual.

„Reacțiile au fost surprinzător de pozitive,” spune John Young, administratorul fermei. „Cred că oamenii se temeau în tăcere că vom anula evenimentul din cauza prețului ouălor.”

Deși prețurile ouălor au început să scadă, în multe regiuni din SUA rafturile rămân goale. Americanii caută soluții creative: rețete de ouă din cartofi colorați, marshmallows sau mixuri cu unt de arahide au devenit virale pe rețelele sociale.

În Michigan, de exemplu, ouăle lipsesc din magazine în mai mult de jumătate dintre vizite, iar în multe gospodării americane tradiția vopsitului de Paște a fost înlocuită cu alte „ouă”: din ciocolată, din plastic sau… din legume vopsite.

SUA vor ouă din România, dar cerințele sunt greu de îndeplinit

În acest context, SUA au încercat să importe ouă și din România. Însă au impus două condiții neobișnuite: ouăle trebuie mai întâi spălate, apoi congelate.

„Ne-au cerut ouă și americanii, dar nu putem să le dăm deocamdată. Sunt niște condiții pe care ei le pun și noi în Europa nu le îndeplinim. Ei vor ca ouăle să fie spălate, iar noi nu facem treaba asta, și apoi congelate”, a declarat Ilie Van, președintele Uniunii Crescătorilor de Păsări din România (UCPR), citat de ProTV.

Transportul ouălor în coajă, în aceste condiții, este aproape imposibil. Alternativa ar fi ouăle lichide congelate sau ouăle praf, însă chiar și în Europa puține țări pot îndeplini cerințele americane.

Ce înseamnă condiția „ouălor spălate și congelate”

În SUA, ouăle se vând doar după ce au fost spălate și dezinfectate, din motive de igienă alimentară. În Europa, în schimb, ouăle nu se spală industrial înainte de vânzare, pentru că se consideră că spălarea le poate deteriora coaja și facilita pătrunderea bacteriilor.

În plus, transportul de ouă proaspete peste ocean este dificil. De aceea, americanii preferă să importe ouă lichide congelate sau transformate în praf de ou, variante care nu implică riscuri mari de manipulare sau deteriorare.

România produce multe ouă, dar le vinde ieftin

România are una dintre cele mai mari producții de ouă din Uniunea Europeană, cu peste 5,8 miliarde de ouă produse anual. În 2023, peste 500 de milioane de ouă au fost exportate în țările UE, iar aproape 200 de milioane au fost importate.

Cu toate acestea, ouăle din România se vând printre cele mai ieftine din Uniune. Conform Observatorului Prețurilor UE, ouăle românești se vând la 211 euro/100 kg, adică aproximativ 60 de bani bucata.

Prin comparație:

  • Bulgaria: 222 euro/100 kg
  • Ungaria: 286 euro/100 kg
  • Polonia: 314 euro/100 kg
  • Finlanda: 204 euro/100 kg

Consumul crește de Paște, dar nu și prețul

În perioada Paștelui, consumul de ouă în România crește cu 50%. Un român consumă, în medie, 30 de ouă în această perioadă, față de 21 într-o lună obișnuită.

Totuși, prețurile rămân mici, în ciuda cererii mari. Acest lucru face România atractivă pentru export, dar barierele legislative și cerințele speciale ale altor țări, cum sunt SUA, limitează accesul pe piețele externe.

toma@mediaflux.ro Toma Enescu are o pasiune pentru presă, literatură și politică. Îi place să fie informat și este mereu la curent cu ce se întâmplă în ... vezi toate articolele