NEWS

Amnistia fiscală, publicată în Monitorul Oficial. Care sunt scutirile de taxe care au rămas în vigoare

Amnistia fiscală publicată în Monitorul Oficial. Care sunt scutirile de taxe care au rămas în vigoare
Sursă foto: Pixabay

Amnistia fiscală, publicată în Monitorul Oficial. Documentul a păstrat prevederile legate de ştergerea a 25% din datoriile persoanelor fizice mai mari de 5.000 de lei, dar şi a accesoriilor la datorie: dobânzi şi penalităţi, dacă datoria se plăteşte până pe data de 25 noiembrie 2024.

Actul normativ a păstrat regula potrivit căreia persoanele juridice, dacă plătesc până la aceeaşi dată „principalul”, scapă de plata dobânzilor şi penalităţilor.

Amnistia fiscală, publicată în Monitorul Oficial. De ce e considerată „discriminatorie”

Pentru contribuabilii care au plătit la timp, există o reducere sub formă de credit fiscal anul viitor în valoare de 3% din impozitul plătit.

„Au păstrat discriminarea între plătitorii de impozit pe profit/micro şi contribuabilii care datorează impozit pe veniturile din activităţi independente.

Aceştia din urmă nu beneficiază de bonusul de 3% dacă şi-au achitat la timp obligaţiile fiscale, asta în condiţiile în care cei care nu şi le-au achitat beneficiază şi de scutirea de dobânzi şi penalităţi şi de anularea a 25% din debit”, remarcă avocatul de business Gabriel Biriş, conform sursei citate.

Planul Guvernului: Acoperirea găurilor din buget prin colectarea de taxe și impozite la ANAF

Măsurile vin în contextul în care guvernul are arierate de recuperat în valoare de 180 miliarde lei, iar deficitul bugetar a ajuns, la patru luni din an, la 4% din PIB.

Cea mai mare parte a acestor arierate, însă, adică datorii la bugetul de stat, sunt din partea companiilor de stat. Cele mai mari datorii ale persoanelor fizice sunt mai vechi de trei ani. Pe partea de cheltuieli, măsurile pe care le are în vedere guvernul vizează limitarea unor achiziţii de bunuri şi servicii, cum ar fi mobilă sau consultanţă şi expertiză.

Dacă este vorba de achiziţionarea de servicii pentru absorbţia de fonduri europene, însă, aceste cheltuieli vor putea fi făcute. Prin toate aceste măsuri guvernul speră să aducă la buget 10 miliarde de lei pe final de an: 9 miliarde de lei din amnistia fiscală şi 1 miliard de lei din măsurile pe cheltuielile bugetare.

[email protected] Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele
Parteneri
18 oameni au avut nevoie de îngrijiri medicale după o piesă de operă cu sex live și sânge
18 oameni au avut nevoie de îngrijiri medicale după o piesă de operă cu sex...
Satul de poveste din România în care locuiau cei mai tari tăietori de lemne. I se spunea Valea Ungurului, dar aici s-au așezat slovacii. Ei fac sarmale din cartofi și pălincă din cireșe amare
Satul de poveste din România în care locuiau cei mai tari tăietori de lemne. I...
VIDEO MrBeast, cel mai faimos YouTuber din lume, a petrecut 7 zile la Salina Turda şi a explorat locul alături de alţi YouTuberi. Videoclipul a strâns milioane de vizualizări în câteva ore
VIDEO MrBeast, cel mai faimos YouTuber din lume, a petrecut 7 zile la Salina Turda...
Cine deține, de fapt, farmacia Bebe Tei, una dintre cele mai căutate din țară. E mereu coadă în magazin și lumea se înghesuie datorită prețurilor bune. Frații Pavăl, oamenii din spatele imperiului Dedeman, au și ei acțiuni
Cine deține, de fapt, farmacia Bebe Tei, una dintre cele mai căutate din țară. E...
România va avea o iarnă ca-n poveşti, vortex polar peste toată Europa. Când cad primii fulgi în Bucureşti
România va avea o iarnă ca-n poveşti, vortex polar peste toată Europa. Când cad primii...
Animalul pe care românii știu cum să-l crească, dar de care nu se bucură mai deloc. E prea scump pentru buzunarele noastre și ajunge pe mesele bogaților. S-a dat liber la export anul acesta și fermierii sunt sfătuiți să vândă cu banii jos
Animalul pe care românii știu cum să-l crească, dar de care nu se bucură mai...
A murit unul dintre cei mai controversaţi oameni de afaceri români. A lăsat în urmă întrebări fără răspuns legate de unde au ajuns 500 mil. de euro după falimentul de răsunet
A murit unul dintre cei mai controversaţi oameni de afaceri români. A lăsat în urmă...
Cine este românca ce a creat de la zero în ţara noastră o afacere de 2 miliarde de euro şi care are peste 8.000 de angajaţi şi 900 de unităţi
Cine este românca ce a creat de la zero în ţara noastră o afacere de...
Adevărul despre vinul pe care îl cumpărăm. De fapt...
Adevărul despre vinul pe care îl cumpărăm. De fapt...
Ora de iarnă 2024. Nu se mai dă ceasul înapoi? Verdictul sosit acum de la UE
Ora de iarnă 2024. Nu se mai dă ceasul înapoi? Verdictul sosit acum de la...
Vești pentru pensionarii uitați la recalculare. Termenul limită, stabilit
Vești pentru pensionarii uitați la recalculare. Termenul limită, stabilit
Alertă de securitate emisă de Ambasada SUA în România: ameninţări care ar putea viza o sinagogă, un templu sau o moschee / Reacţiile MAI şi SRI
Alertă de securitate emisă de Ambasada SUA în România: ameninţări care ar putea viza o...
Avertisment apocaliptic de la Bill Gates: Dacă vom reuşi cumva să evităm încă un mare război, lumea va fi lovită de o nouă pandemie
Avertisment apocaliptic de la Bill Gates: Dacă vom reuşi cumva să evităm încă un mare...
Cum a ajuns un mic magazin deschis acum 30 de ani în Piteşti să devină astăzi un imperiu evaluat la peste 400 de milioane de euro
Cum a ajuns un mic magazin deschis acum 30 de ani în Piteşti să devină...
Regele Charles, dispus să se retragă. Anunțul e pregătit
Regele Charles, dispus să se retragă. Anunțul e pregătit
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau...
Unificarea României cu Republica Moldova: între vis și realitate politică
Unificarea României cu Republica Moldova: între vis și realitate politică
Diana Șoșoacă, slabă, îmbrăcată elegant! Imaginile pe care le-ai ratat! FOTO
Diana Șoșoacă, slabă, îmbrăcată elegant! Imaginile pe care le-ai ratat! FOTO